George Clooney s-a mutat cu familia în Franța. Decizia, luată pentru copiii săi: „Nu vreau ca ei să meargă pe stradă îngrijorați din cauza paparazzi”

.

George Clooney și soția lui, Amal, au lăsat în urmă agitația de la Hollywood pentru a duce o viață liniștită alături de copiii lor, în Franța. Celebrul actor a decis să se mute cu familia sa într-o fermă departe de America, unde le oferă gemenilor săi o copilărie normală.

De ce s-au mutat George și Amal Clooney în Franța

George Clooney și Amal s-au mutat, în urmă cu mai mulți ani în Franța, unde duc o viață liniștită, departe de reflectoarele de la Hollywood. Actorul locuiește acum cu soția și copiii săi la o fermă și spune că este cea mai bună decizie pe care o putea lua pentru copiii lui.

Potrivit starului american, a reușit astfel să le ofere gemenilor săi, Alexander şi Ella, un „start corect” în viață.

„Da, suntem foarte norocoși. Știi, locuim la o fermă în Franța”, a declarat Clooney. „Am petrecut o mare parte din copilăria mea la o fermă, iar ca puști uram ideea asta cu totul. Dar acum, pentru ei, e altceva, nu stau pe iPad-urile lor, știi? Mănâncă la masă cu adulții și trebuie să-și ducă farfuriile. Au o viață mult mai bună”, a declarat George Clooney într-un interviu acordat Esquire.

„Eram îngrijorat în legătură cu a-i crește pe copiii noștri în Los Angeles, în cultura Hollywood-ului”, a continuat actorul.

„Simțeam că nu vor avea niciodată un start corect în viață. În Franța, lor nu le pasă deloc de faimă. Nu vreau ca ei să meargă pe stradă îngrijorați din cauza paparazzi. Nu vreau să fie comparați cu copiii altor vedete”, a subliniat George Clooney.

Citește și: George Clooney, schimbare surprinzătoare de look. Actorul a ajuns greu de recunoscut după ce și-a vopsit părul

Citește și: Anamaria Ferentz, pregătiri pentru nuntă cu iubitul american. „Nu am fost niciodată mireasă. Este ceva ce ne dorim!” Când va avea loc marele eveniment

Actorul și soția lui au devenit părinți în 2017

George Clooney și Amal, o cunoscută avocată britanică, s-au căsătorit în anul 2014, iar trei ani mai târziu au devenit părinți. Anul acesta, Alexander și Ella împlinesc 8 ani, iar actorul și soția sa încearcă să le ofere o copilărie normală.

„Amal și cu mine ne bucurăm cu adevărat de viață. Copiii noștri au 7 ani, urmează să împlinească 8, ceea ce e o vârstă grozavă. Sunt foarte curioși și amuzanți”, a declarat el într-un interviu acordat mai devreme în cursul acestui an pentru emisiunea „Morning” de la televiziunea americană CBS.

Citește și: Ce studii are Anda Adam. Mama artistei a făcut tot posibilul ca aceasta să învețe la Harvard: „Lucra la un cunoscut salon de coafură pentru a-mi pregăti terenul”

Citește și: Cine este Andreea, soția lui Dorian Popa. Cu ce se ocupă și ce studii are

Acum, George Clooney se pregătește de lansarea noului său film, „Jay Kelly”, peliculă prezentată în premieră mondială la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Veneția.

Clooney joacă personajul principal, după care este numit filmul. Pelicula, care va avea o premieră limitată în cinematografele din SUA înainte de a fi difuzat pe Netflix începând cu data de 5 decembrie, îl are în centrul acțiunii pe un actor de film faimos în toată lumea, care se confruntă la vârsta de 60 de ani cu o criză personală atunci când călătorește la un festival de film din Italia pentru a primi un premiu onorific.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu George și Amal Clooney

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton