Dorian Popa s-a căsătorit cu Andreea în Maldive, în secret. Artistul a plănuit totul cu grijă, iar partenera ei a fost surprinsă de gestul romantic. Iată cine este Andreea, soția lui Dorian Popa, cu ce se ocupă tânăra și ce studii are.
Andreea și Dorian Popa au o relație de aproape un an de zile. Cei doi s-au căsătorit în mare secret, iar informația a fost confirmată de mama artistului, Luminița Popa, astăzi, 7 octombrie.
Ceremonia a fost una extrem de romantică și a avut loc în Maldive, într-un cadru intim și de poveste.
„Fac parte din liga soacrelor mari. Știam ce se va întâmpla acolo, doar Andreea nu știa. A fost o surpriză totală pentru ea. Să fie fericiți ei în primul rând, eu oricum sunt fericită. Îmi doresc să trăiesc și să mă bucur de următorii nepoței”, a spus mama lui Dorian Popa, pentru Spynews.ro.
Cu toate că nu sunt împreună de prea mult timp, se pare că cei doi s-au înțeles foarte bine și au decis să își unească destinele.
Andreea este studentă la Medicină, iar artistul este extrem de mândru de ea.
Tânăra este cu câțiva ani mai mică decât Dorian Popa și studiază la Facultatea de Medicină din București. Ea are 26 de ani și a urmat un stagiu de practică la o clinică de înfrumusețare. E pasionată de chirurgie și nu exclude ca aceasta să fie specializarea ei.
Dorian Popa și soția lui au multe lucruri în comun și o parte din timpul liber și-o petrec împreună în sala de fitness.
Cu toate că există o diferență de 11 ani între ei, cei doi se înțeleg bine și au o relație frumoasă care a evoluat rapid.
La doar un an de când s-au cunoscut, cei doi au decis să se căsătorească, un pas pe care Dorian Popa nu l-a făcut cu fostă logodnică, deși au fost împreună de 11 ani.
Ce spune soacra mare despre nunta în Maldive
Luminița Popa, mama lui Dorian, a vorbit despre nunta care a avut loc în Maldive și s-a declarat foarte fericită de cununia care a avut loc pe plajă. Andreea nu știa despre eveniment, așa că a avut parte de o adevărată surpriză.
Ea a vorbit despre faptul că știa ce se va întâmpla, dar a spus că are încredere în fiul ei și nu se bagă în relațiile acestuia.
„Eu sunt o persoană născută în secolul trecut. Oricum, vremurile s-au schimbat. Nu uitați că Dorian e un bărbat de 37 de ani. Am mai fost întrebată treaba asta. Eu niciodată nu m-am băgat în viața lor. Fiecare face așa cum crede de cuviință, important e că eu sunt foarte fericită. Să dea Dumnezeu să fim sănătoși, că petreceri avem timp să facem multe, de acum înainte”, a spus Luminița Popa.
Nu se știe dacă cei doi au de gând să facă o petrecere de nuntă în România, însă orice planuri ar avea, „mamișor” promite să fie lângă ei.
„Eu sunt persoana care întotdeauna este invitată. Nu uitați că, chiar dacă sunt mama lui Dorian Popa, repet, eu sunt o persoană în vârstă. Aștept să mă bucur de bucuriile lor”, a mai spus mama artistului.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.