Durerea neștiută a actriței Tamara Buciuceanu

De Unica.ro pe

Actrița Tamara Buciuceanu a murit marți la Spitalul Elias din București, unde era internată din cauza unor probleme cardiace.

„Spitalul Elias anunță cu regret dispariția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, arată un comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, doctorul Silvius Negoiță.

Pe Tamara Buciuceanu mulți și-o amintesc cu drag din rolul profesoarei Isoscel din filmul Liceenii. În ultima parte a vieții ei, a fost din păcate singură. Ea a fost căsătorită vreme de 34 de ani cu doctorul Alexandru Botez, care a murit în 1996. Cei doi nu au avut însă copii.

În cadrul unui interviu cu revista Taifasuri, citat de Antena 3, Tamara Buciuceanu a declarat: „Pe soţul meu l-am cunoscut prin intermediul unei bune prietene, Graţiela. Mi-a spus că este un om serios, care sigur o să-mi placă. Şi aşa a fost! Ne-am căsătorit în 1962 şi am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă şi gospodină. Alexandru mi-a respectat şi mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Dragă, eu mă mulţumesc şi cu titlul de prinţ consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a înţeles destinul. De un timp mă întristez când mă gândesc la cei care puteau să mai stea lângă mine şi nu mai sunt: soţul, fratele, cumnatul, colegii cu care am împărţit scena. Nu o să-i uit niciodată şi mă rog ca Dumnezeu să îi aşeze acolo sunt sunt cei drepţi”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro