Diana și Sorin, foștii concurenți îndrăgiți de la „Mireasa”, sezonul 2, au anunțat că s-au despărțit. Decizia, comunicată de Sorin pe rețelele sociale, a fost descrisă ca fiind amiabilă.
Diana și Sorin, doi dintre cei mai îndrăgiți foști concurenți ai emisiunii „Mireasa”, sezonul 12, au decis să se despartă. Anunțul a fost făcut de Sorin, printr-un mesaj publicat în mediul online, în care acesta a explicat că decizia a fost luată de comun acord, într-un mod matur și respectuos. Vestea a surprins o parte dintre susținătorii lor, care sperau într-un final fericit pentru cuplu.
„Bună, dragilor, și aici mă refer la toți cei care ați fost lângă noi și ne-ați susținut. Eu și Diana am ales să punem punct relației noastre. Avem rugămintea să îmbrățișați cu respect această decizie. Este o despărțire matură, discutată cu respect față de ambele părți”, a transmis Sorin.
Relația dintre cei doi a captivat publicul încă de la debutul lor în cadrul reality show-ului „Mireasa”. Deși au avut parte de momente tensionate, Diana și Sorin au reușit să-și continue povestea de iubire și după încheierea sezonului. Cu toate acestea, decizia de a se despărți vine după discuții profunde și o evaluare sinceră a relației lor. Sorin a ținut să sublinieze că nu a fost o hotărâre luată impulsiv, ci una bine gândită.
Totodată, el a adresat un mesaj clar fanilor, rugându-i să nu lanseze comentarii negative, în special la adresa Dianei: „Am mare rugăminte să păstrați jignirile pentru dumneavoastră, mai ales la adresa Dianei, ea fiind o femeie. Vă mulțumim pentru tot!”.
Ce nemulțumiri avea Diana la Sorin în timpul emisiunii „Mireasa”
Până acum, Diana nu a făcut nicio declarație oficială cu privire la despărțire. Fosta concurentă nu a comentat mesajul lui Sorin și nici nu a postat ceva legat de acest subiect pe rețelele sociale. În trecut, însă, Diana nu s-a sfiit să-și exprime nemulțumirile față de Sorin. În timpul emisiunii „Mireasa”, într-o pauză publicitară, aceasta l-a mustrat pe Sorin pentru că ar fi încălcat o înțelegere între ei, dezvăluind detalii intime despre relația lor.
„Nu trebuie să prioritizezi băieții. Trebuia să taci. De ce a trebuit să dai atâtea explicații? Mă simt ca o mămică a unui copil obraznic și sunt chemată la ședință și trebuie să răspundă pentru faptele copilului. Că el nu simte, că el nu poate. Și vin acasă și îi spun fii cuminte, vezi-ți de pătrățica ta și tu mă asculți și a doua zi faci exact invers. Poate e bine să fii matur și să iei niște decizii singur. Tu găsești mereu o scuză.
Ai văzut situația de ieri. Nu totul este despre tine. Aveam și eu nevoie de alinarea ta! Am avut nevoie de umăr pe care să stau, nu aveam nevoie de nicio scuză, de interpretări, de cine e vinovat. Nu stăteam eu atunci să despic firul în patru. Și la cum am ajuns eu și cum eram la început, e mare diferență. Sunt foarte foarte rău, mă simt foarte prost. Bagă și tu ceva la cap! Să mă dau cu capul de pereți, ce trebuie să fac?!”, i-a spus Diana lui Sorin la acel moment.
Chiar dacă drumurile lor s-au separat, amintirea relației lor continuă să rămână vie în inimile fanilor emisiunii „Mireasa”.
Foto: Instagram; Capturi; Antena
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.