Home > Vedete > Cum se simte Elena Cârstea la un an după ce a suferit un AVC în America: „Cel mai greu a fost să renunț la cântat”. Dezvăluiri despre fiicele și soțul american / Exclusiv
Cum se simte Elena Cârstea la un an după ce a suferit un AVC în America: „Cel mai greu a fost să renunț la cântat”. Dezvăluiri despre fiicele și soțul american / Exclusiv
Elena Cârstea, una din cele mai cunoscute cântărețe din România, și-a întâlnit iubirea în America, acolo unde s-a stabilit de mai mulți ani. A renunțat la cântat și recunoaște că i-a fost cel mai greu, dar problemele medicale cu care s-a confruntat în ultimii ani au făcut-o să privească viața cu alți ochi. În exclusivitate pentru UNICA.ro, artista povestește cum și-a cunoscut soțul, pe americanul Glenn Muttart, cu care este căsătorită de 18 ani, cum arată viața ei după ce a suferit un AVC în 2023 și dezvăluie cu ce se ocupă cele două fiice în SUA.
Elena Cârstea (62 de ani) recunoaște că nu a dat prea multe șanse relației cu soțul ei, Glenn Muttart. Au trecut însă 20 de ani de când s-au cunoscut, iar relația lor a evoluat neașteptat. „Glenn este un om extraordinar de drăguț, un tată excepțional pentru fete. Dacă nu ar fi fost așa, nu rămâneam cu el”, dezvăluie artista, pentru UNICA.ro.
Cu ce se ocupă Elena Cârstea în SUA: „Am o viață super liniștită și civilizată”
În prezent, Elena Cârstea își duce viața în tihnă, se află sub supraveghere medicală, iar dinamica unei zile s-a schimbat radical. O are alături pe mama ei, iar cele două fiice, Sanda și Adriana, ajunse acum la vârsta de 26 și 24 de ani, sunt mândria ei.
„Nu-mi vine să cred că sunt ditamai femeile acum, foarte bine amândouă. Adriana a ieșit din armată. Și-a terminat stagiul și acum este la facultate, în Colorado, se pregătește pentru medicină. Sanda a rămas în armată pentru că îi place. Adriana este foarte cuminte și studioasă iar Adriana este mai zăpăcită, are un spirit de aventurier. Sunt două firi complet diferite”, ne spune Elena Cârstea.
Artista își amintește groaza pe care a trăit-o atunci când a fost diagnosticată cu anevrism cerebral și recunoaște că nu moartea a speriat-o, ci faptul că fiicele ei ar putea rămâne fără mamă, într-o țară străină. Este recunoscătoare pentru viața pe care o trăiește alături de cei dragi și de felinele care îi fac fiecare zi frumoasă și ne dezvăluie de ce nu mai poate să revină în România.
„Mă enervează minciuna, de aceea am devenit așa de agresivă”
Cum te simți, ești sub supraveghere medicală încă?
Am problema asta care va fi în permanență, din păcate. Nu am voie să fac prea mare efort și ascult tot ce-mi spun medicii. Fac gimnastică, îmi văd de treabă, am o viață super liniștită și civilizată. Singura chestie care îmi lipsește este cântatul, în rest am de toate.
O zi din viața Elenei Cârstea, în America
Cum arată, astăzi, o zi din viața artistei Elena Cârstea?
Ca orice zi normală. Mă trezesc, îmi beau cafeaua, dimineața sună telefoanele. Acum trebuie să îmi repar computerul. Eu reușesc să stric un computer pe an, nu știu cum fac. Apoi mă duc la piscină, mai gătesc din când în când. Dacă fetele nu mai sunt acasă e o liniște aici de te doare capul (râde). Eu, dacă nu am viață agitată, mi-o fac singură iar ziua trece foarte repede. Dimineața îi dau și mamei cafeaua, i-am luat niște cărți în românește că îi place să citească pe terasă.
Din când în când mă duc și la birou, lucrez în imobiliare. Am plătit toate taxele și pot lucra de acasă bine mersi, dar mă mai duc să mă vădă șeful meu la față. Știe că am avut probleme mari de sănătate. Aici am o viață extrem de ordonată.
Elena Cârstea, dezvăluiri despre relația cu regretatul Ioan Gyuri Pascu
Primul tău grup a fost alături de Ioan Gyuri Pascu. Cum a fost perioada aceea? Aveai doar 16 ani.
Am fost colegi din clasa întâi și am rămas toată viața prieteni. Am fost foarte apropiați și pentru că erau alte vremuri. Ne-am cunscut la un bal de sfârșit de an unde eu am cântat cu trupa mea, așa l-am cunoscut pe Gyuri. El era prieten cu sora mea, Ofelia. Apoi ne-am tot vizitat. Eu m-am născut la Agnita, dar la 6 ani m-am mutat la Mediaș. Mi-e dor de orășelul meu mic, curat și frumos.
Am fost invitată de primăria din Mediaș să susțin un concert, la vară, dar nu am voie să zbor așa că nu o să mă vedeți prea curând în țară. Îmi este foarte dor să vin în România și să cânt.
„Tata nu a mai vorbit cu mine doi ani”
Când ai decis să pleci de la Agnita la București? Erai o tânără mică, slăbuță, nu ți-a fost teamă?
În clasa a 10-a trebuia să dau treapta a doua și nu le aveam deloc cu științele exacte, le uram profund (râde). Numai muzică aveam în cap așa că am fugit la Sibiu și am dat examen la canto clasic. Era un singur loc pe județ și l-am ocupat eu. După ce am luat i-am zis mamei apoi tatei, zmeul zmeilor. Era foarte greu de discutat cu el, era un om foarte strict. Am ajuns la Sibiu și am stat la internat unde nu mi-a plăcut deloc. Dormeam câte 20 de fete în cameră, horror. Plus că nu stăteam liniștită deloc, numai 7 aveam la purtare. La 17 ani am complotat cu prietena mea să plecăm la București. Tată nu a mai vorbit cu mine doi ani după ce a aflat că am ajuns în capitală.
Când au auzit că plec, o grămadă de cunoștințe mi-au spus că mă ajută dar numai Angela Stoenescu m-a prezentat lui Titus Munteanu. Ca să ajung la București mi-am vândut cartela de masă și o lună am făcut foamea. Dar am început să cânt în studio și am făcut emisiunea care a apărut atunci când m-am lansat. Pe vremea aceea era foarte complicat să repeți o piesă pentru că trebuia s-o ții minte auzind-o o dată sau de două ori. Text, intrări, tot, pentru că nu aveai pe ce să o repeți.
Elena Cârstea și-a pierdut două surori: „Viața mea ar fi fost altfel dacă Sanda mai trăia”
Cum te înțelegeai cu surorile ta, în copilărie?
Eram foarte apropiată de amândouă. De când mă știu am fost împreună și mă țineam numai după ele. Toate amintirile cu surorile mele sunt frumoase. Sanda, înainte să moară, trebuia să se mute cu mine și nu a mai apucat. Pentru mine a fost un șoc extraordinar pe care îl resimt și azi. Durerea nu trece, rămâne acolo. Apoi am pierdut-o și pe Ofelia, a fost foarte greu se suportat.
Viața mea ar fi fost altfel dacă Sanda mai trăia. Moartea ei m-a schimbat foarte tare, mi-am dat seama că nimic nu este veșnic. Am realizat că nu merită să te agiți prea mult pentru nimic și de atunci n-am mai ținut cont de nimic. Ori eu, ori voi.
„Mi-am asumat și prostiile și lucrurile bune pe care le-am făcut”
Ai fost mereu o femeie asumată, ai zis mereu ce gândești. Cât de mult te-a afectat, în carieră și în viață, acest lucru?
Enorm m-a afectat. Oamenilor nu le place să le spui lucrurile așa cum sunt ele, este deranjant. Este complicat, dar lucrurile astea eu le-am înțeles mult mai târziu. Nu aveam de ce să ascund lucruri sau să mint. Am fost mereu foarte deschisă pentru că nu am vrut să mă aibă nimeni la mâna pentru ceva ascuns.
Din acest motiv mi-am asumat și prostiile și lucrurile bune pe care le-am făcut. Nu există să nu greșești pe lumea asta, mai ales în meseria mea. În afară de faptul că a trebuit să lupt cu prejudecățile a trebuit să lucrez, la un moment dat, cu o psihologă. Ea mi-a spus că meseria de cântăreața este ca o boală și că statutul de reporter de televiziune este mult peste cariera muzicală. M-a întors pe dos și i-am răspuns aiurea atunci.
În timp am realizat câtă lume ne privește ca pe niște rame care trebuiesc strivite. Au vrut să scape de tagma asta și nu e ușor nici acum.
Elena Cârstea, despre perioada în care a avut anevrism cerebral: „Fetele puteau să rămână singure, într-o țară străină, asta m-a îngrozit”
În 2009 ai fost diagnosticată cu anevrism cerebral. Cât de mult te-a afectat această veste, cum ai reușit să mergi mai departe?
A fost ca o surpriză neplăcută. Decisesem să stau liniștită, să nu mă mai agit pentru nimic, să-mi cresc fetele. A venit diagnosticul asta și nici nu știam cum să-l iau. Nu știam cum merg lucrurile în America pentru că eram la început, a fost foarte șocant. Mie nu mi-a fost niciodată frică. Dacă e să mori, mori, asta e situația. Mă îngrijora cel mai tare faptul că fetele puteau să rămână singure, într-o țară străină, asta m-a îngrozit. Lumea a fost însă foarte drăguță și m-a ajutat. A fost foarte dificil pentru mine dar solidaritatea oamenilor m-a ajutat.
Elena Cârstea dezvăluie cum și-a cunoscut soțul: „Au trecut aproape 20 de ani și suntem tot împreună”
Îți mai aduci aminte cum l-ai cunoscut pe Glenn? Care au fost primele lui calități care te-au atras?
Prima dată noi am vorbit o grămadă pe net. Uneori întrerupea brusc conversația, dar l-am lăsat în pace, nu mi-am imaginat că o să iasă ceva. Eram la Mediaș când l-am cunoscut, mă plictiseam și butonam pe calculator. Mi-a zis o prietenă de un site, am intrat și am văzut pe cineva care avea data de naștere ca a mamei mele. Am început să vorbim și, de la câteva minute, am ajuns să vorbim cu orele.
După aceea ne-am cunoscut personal și ne-am căsătorit, a mers totul foarte repede. E de necrezut cum au trecut aproape 20 de ani și suntem tot împreună. Anul acesta facem 18 ani de la căsătorie și nu știu când a trecut timpul. Glenn este un om extraordinar de drăguț, un tată excepțional pentru fete. Dacă nu ar fi fost așa, nu rămâneam cu el.
Apropo de ani, cât timp ți-a luat să iei decizia de a te muta definitiv în America?
Când vine vorba de decizii să știi că nu-mi ia mult deloc. Eu când mă hotărăsc nu stau să pierd timpul. Dacă nu știi să iei decizii pe loc, dacă stai să le învârți, rămâi pe loc. Uneori am luat și decizii proaste pentru că nu am avut niciodată răbdare.
Elena Cârstea nu poate să revină în România
Te-ai mai întoarce vreodată în România?
Eu vreau mereu să mă întorc în România, dar nu mai pot face drumul. Toți prietenii mei sunt aici, am trăit în România. Cunosc o grămadă de lume care este ca o a doua familie pentru mine. Mi-e foarte dor de ei. Cel mai tare mă doare când mai deschid computerul și văd că a mai murit unul dintre ei. De aici, de unde sunt, nu știu ce să fac și ce să spun, nu știu cum să reacționez.
Elena Cârstea, mândră de fiicele ei: „Sunt două firi complet diferite”
Ce fac fetele tale?
Sunt două fete minunate de 24 și 26 de ani. Nu-mi vine să cred că sunt ditamai femeile acum, foarte bine amândouă. Adriana a ieșit din armată. Și-a terminat stagiul și acum este la facultate, în Colorado, se pregătește pentru medicină. Sanda a rămas în armată pentru că îi place. Adriana este foarte cuminte și studioasă iar Adriana este mai zăpăcită, are un spirit de aventurier. Sunt două firi complet diferite.
Cât de des reușiți să vă vedeți?
Cu Adriana m-am văzut de Crăciun și acum vorbim aproape zilnic pe cameră, iar Sanda este acasă acum, însă va pleca în curând. Își văd de viețile lor și nu mă amestec. Atât le-am zis: ‘Cu ce decizii luați, cu alea o să trăiți’. E bine să îi lași în pace pe copii, să învețe pe pielea lor cum merg lucrurile.
Elena Cârstea: „Cel mai greu a fost să renunț la cântat”
Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?
Au fost mai multe momente grele. În primul rând moartea surorii mele m-a dărâmat total. Eu iau viața așa cum vine ea, întotdeauna am încercat să văd partea bună nu pe cea proastă. Dacă stai ancorat într-o depresie permanentă nu faci nimic.
Alt moment greu a fost când mi-am pierdut casa de la Mediaș, toată munca mea de-o viață s-a dus pe pustie. Când a trebuit să plec în America, pentru că așa am vrut. Nu a fost, însă, o decizie ușor de luat, plus că a trebuit să renunț la muzică. Asta e ceva greu…cred că cel mai greu a fost să renunț la cântat. La chitară mai pot cânta și zilele astea vreau să-mi iau un micforon, să mă auziți pe cameră, să dau un concert live. Pentru mine cântatul este ca un drog.
„Acum îmi place să citesc, să mă uit la filme, îmi sunt foarte dragi pisicile mele”
Ce te enervează cel mai tare și ce îți place cel mai mult să faci?
Mă enervează minciuna, mă scoate din minți și cum în meseria noastră sunt o grămadă de mincinoși… De aceea am devenit așa de agresivă, că nu-i mai suport. Nu sunt perfectă și nu dau eu verdictul, dar trebuie să avem bun simț, iar acest lucru a dispărut din România. Dacă rămâneam aici n-aș fi putut să tac din gură. Eu mă consum de fiecare dată când se întâmplă ceva, iau atitudine, iar oamenii își văd mai departe de treaba lor.
Acum îmi place să citesc, să ma uit la filme, îmi sunt foarte dragi pisicile mele. Este o plăcere pentru mine să am grijă de ele și nu cred că poți face chestia asta dacă nu iubești animalele. Este foarte mult de lucru cu ele. Eu nu mai am copii mici, nici să mai cresc nu pot că am o vârstă, dar cu pisicie este mult mai ușor.
Care este cel mai mare defect al tău?
Defectul meu este că sunt foarte încăpățânată, extrem, dar nu absurdă. Norocul meu este că, atunci când mă enervez foarte tare, îmi trece în 5 minute. De multe ori a trebuit să urc pe scenă și să-mi schimb starea pentru că publicul nu are nicio vină, trebuie să fii artist pe scenă, să o respecți.
Ai făcut compromisuri în viață? Care a fost cel mai greu?
Probabil că am făcut compromisuri, este imposibil să nu faci asta. În 99 la sută din cazuri nu poți să faci ce vrei că nu te lasă societatea, prietenii, anturajul. Dacă majoritatea învinge, ăla ești, nu mai am încotro. Eu de asta am și avut așa de mult dușmani pentru că mereu m-am pus contra.