Cum arată fata lui Kamara. Are 18 ani și nu-i seamănă deloc

De Mădălina Manole pe
În ultimul timp, Kamara se află în vizorul presei din cauza zvonului despre un posibil divorț. Artistul ar fi călcat strâmb și și-ar fi înșelat soția, pe Oana, cea care, de altfel, i-a dăruit și un băiețel, pe Leon Akim, în vârstă de 3 ani.

Însă, mai puțini știu că membrul trupei Alb Negru, Kamara, în vârstă de 41 de ani, mai are și o fată dintr-o relație anterioară, pe Stephanie Sara, care, între timp a devenit majoră și s-a transformat într-o adolescentă plină de sex-appeal.

Stephanie Sara, fata lui Kamara

Cu toate că fizic nu prea seamănă cu Kamara, Stephanie Sara i-a moștenit talentul artistic și pare să-i calce întocmai pe urme tatălui său la acest capitol. Aceasta a studiat canto, iar Kamara așteaptă momentul oportun, când fiica sa va fi pregătită, profesional vorbind, pentru a face un duet, însă nu dorește ca aceasta să se folosească de numele lui pentru a ajunge în topuri.

Stephanie Sara, fata lui Kamara

Stephanie  Sara este o fire creativă, fiind pasionată nu numai de muzică, ci și de design interior și modă. Aceasta are o relație foarte bună cu tatăl său, dar și cu frățiorul său cel mic, Leon. Kamara a profitat de un moment intim între cei doi și i-a surprins într-o ipostază haioasă, iar filmulețul l-a făcut public pe pagina sa de Facebook.

Citește și – S-a aflat motivul divorțului! Kamara a fost prins în fapt

Citește și – Al Bano divorțează și se retrage din muzică

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro