Claudia Pătrășcanu se află în plin proces de divorț cu Gabi Bădălău, cu care are doi copii. Cei doi foști soți luptă pentru custodie, iar Claudia susține că ar face orice pentru ca micuții să rămână cu ea.
Deși în prezent copiii se află cu ea, se pare că Pătrășcanu primește mesaje de amenințare. Recent, ea a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care vorbește despre aceste amenințări.
„Nimeni și nimic nu poate să-i ia de lângă mine… chiar dacă direct și indirect primesc mesaje în care sunt amenințată de acest lucru! Sunt o mamă impecabilă și voi merge până în pânzele albe că acești copii să crească lângă mama lor, așa cum este lăsat pe pământ! Nu am făcut niciun rău nimănui niciodată, nu am greșit cu nimic, îmi văd de viață și copii, de educația lor și vreau să-i pregătesc pentru viitor așa cum este legea firii”, a scris Claudia pe Facebook.
„Îmi divinizez copiii și nu mi-am dorit niciodată să-i despart de tatăl lor, ba chiar îmi doresc să fie bine numai și numai pentru ei, dar… Nu înțeleg de ce atâta presiune și răzbunare asupra mea?! Sunt mama copiilor lui și cu asta spun tot! Sunt convinsă că în țara aceasta încă se poate face dreptate, că sunt oameni cu suflet și cu conștiință și vor decide corect viața a doi copii care nu vor să fie luați de lângă mama lor! Vreau doar să-i cresc frumos, cu respect, credință și să nu le lipsească dragostea și afecțiunea mamei, căci doar așa se vor dezvolta frumos”, a continuat ea.
„Celor care mă simpatizați de ani buni, vreau să vă mulțumesc pentru toate mesajele dumneavoastră și pentru toate aprecierile de-a lungul timpului. Știu că răbdarea și credința ne ajută în orice situație și las totul în mâinile Domnului!”, a încheiat Claudia mesajul.