Claudiu Bleonț. Un nume sonor, o legendă a teatrului românesc, dar și un personaj controversat, imposibil de ignorat. Actorul care a șocat o țară întreagă atunci când și-a dat chiloții jos într-o conferință de presă, cel care a trecut prin trei divorțuri și despre care vorbeşte, în prezent, toată lumea, după ce pe scena Premiilor Gopo a ţinut un discurs controversat despre propria fiică. Dar cine este, de fapt, Claudiu Bleonț?
Claudiu Bleonț este fără îndoială unul dintre cei mai nonconformiști și controversați actori ai teatrului românesc. Cariera lui artistică remarcabilă este adesea eclipsată de gesturi și declarații care au șocat o țară întreagă. A fost actor de primă clasă, prezentator TV, candidat la primărie, tată la 54 de ani și protagonist al unor episoade bizare care l-au transformat într-un personaj-simbol al exceselor artistice, dar și al scandalurilor publice.
Născut pe 27 august 1959, în București, Claudiu Bleonț a absolvit Liceul German Goethe în 1979, apoi a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa profesor Grigore Gonța. Și-a început cariera la Teatrul din Petroșani, apoi a jucat pe scene importante din țară, precum Teatrul Național din București, Teatrul Național Timișoara și Teatrul de Comedie.
A fost recompensat cu premii importante, printre care două trofee pentru cel mai bun actor la Costinești și Premiul presei „Coup de Coeur de la presse” la Avignon. A jucat în filme ca „Pas în doi”, „Fata Morgana”, „Rochia albă de dantelă”, dar și în producții internaționale. Cu toate acestea, publicul pare să-și amintească mai degrabă de scandalurile din jurul lui decât de distincțiile sale artistice.
Claudiu Bleonț a bifat patru căsnicii și trei divorțuri. S-a despărțit de Irina Tapalagă, apoi de Beatrice Rancea, după care a urmat Andra Negulescu. În 2013, divorțul lor a fost unul discret, dar cu implicații emoționale:
„Am divorţat în ianuarie, la notar, discret. Pe parcursul relaţiei am epuizat toate condiţiile de a ne împlini… A fost o decizie pe care ne-am asumat-o”, spunea Claudiu Bleonţ la vremea aceea, potrivit okmagazine.ro.
După despărțirea de Andra, Claudiu Bleonț a început o relație cu Iulia Lazăr, care i-a dăruit o fetiță, Eva-Maria. Actorul, devenit tată la 54 de ani, e implicat activ în creșterea fiicei sale.
„Sunt un tată dedicat… Nu vreau să o oblig pe fiica mea să aleagă un drum, dar vreau să-și descopere singură pasiunile. Singurul lucru spre care o împing este sportul”, a mai spus acesta pentru sursa menţionată anterior.
Cu 14 ani în urmă, în 2011, Claudiu Bleonț a comis un gest care a rămas întipărit în memoria colectivă: și-a dat jos chiloții în fața jurnaliștilor, la o conferință de presă pentru promovarea piesei „Căutându-l pe Shakespeare prin Richard al III-lea”, la Arad.
„A fost just life. Am jucat în pielea goală în multe piese. (…) Lumea spune că trec prin criza bărbatului la 50 de ani. De fapt, eu am vrut să arăt starea personajului meu, Richard al III-lea”, a spus Claudiu Bleonţ în 2011, la o zi mai târziu după gestul său.
Actorul a susținut atunci că gestul nu a fost premeditat și că nu a fost o strategie de marketing:
„Nu a fost o formă de protest. Nu m-am gândit niciodată la acea expunere pe care a căpătat-o. Era un crez al meu că de pe lumea asta plecăm așa cum am venit”, spunea actorul la vremea aceea, potrivit sursei menţionate anterior.
După ani de zile, Claudiu Bleonț a privit cu mai multă reținere acel episod, mărturisind că nu regretă acţiunea, însa nu ar mai repeta-o. Chiar şi aşa, actorul a ţinut să precizeze că a avut şi de câştigat în urma acelui gest.
„Mereu urmările negative au și ceva pozitiv. Am fost invitat de directorul de pe atunci al Teatrului Național din Craiova să vin în trupa teatrului și să joc în Ipătescu”, a mai spus Claudiu Bleonţ.
Este fost politician: de la scenă la urnele de vot
Puțini își amintesc că, în 2020, Claudiu Bleonț a cochetat serios cu politica. A candidat pentru primăria comunei Beliș din județul Cluj, din partea PNL. A pierdut rușinos în fața unui contracandidat PSD-ist, obținând doar 154 de voturi. Totuși, pentru o vreme a fost consilier local și a încercat să-și folosească imaginea pentru a sprijini comunitatea.
„O vreme, cinci luni sau mai bine, mi-am plătit singur cazarea, masa, transportul. Nu aveam casă acolo, în Beliș. În cele din urmă însă am decis să mă întorc la teatru. (…) Poziția pe care proaspăt mi-am asumat-o, aceea de candidat la Primaria Beliș, o comună de munte de lângă Cluj, m-a adus în fața oamenilor, am intrat în curțile lor, i-am privit în ochi și le-am aflat nevoile”, a spus Claudiu Bleonţ, în urmă cu ceva timp, potrivit okmagazine.ro.
Gesturi bizare la „40 întrebări cu Denise Rifai” şi acuzaţii contra lui Dan Puric
Claudiu Bleonț a fost invitat la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, în urmă cu un an, unde a avut un comportament atipic: s-a ridicat de pe scaun și a imitat un personaj, privindu-și intens gazda. Când a fost întrebat ce nu ar face niciodată pe scenă, a răspuns direct: „Sex.” Pe lângă acest gest, în cadrul emisiunii, actorul l-a atacat dur pe Dan Puric, continuând cu acuzaţii tranşante la adresa acestuia.
„Dan Puric vinde românilor stalinism sub formă de margarină. (…) Noi de fapt știm despre Dan Puric că este colaborator cu Securitatea de la 17 ani… că a fost turnător… că a plecat cu Nicușor Ceaușescu în Coreea de Nord”, a spus Claudiu Bleonţ despre Dan Puric, în emisiunea de la Kanal D.
Şi-a umilit fiica în fața întregii țări la Premiile Gopo 2025
Recent, la Premiile Gopo 2025, Claudiu Bleonț a oferit un alt moment controversat. În timp ce se afla pe scenă alături de fiica sa, actorul a rostit replici care au șocat publicul:
„Ea și-a ales țoalele, nu mi-au plăcut. I-am zis: «Nu cumva să mă faci de căcat, să zici ceva. Taci dracu’ din gură. Ești altă generație, nu vă suport». I-a luat autograf lui Selly, lui Tudor Giurgiu… Văd lucrurile altfel. Îi spun: «Măi, gândește-te că toți oamenii din sala asta au citit enorm, au făcut școală. Nu stau ca proștii pe telefon». Lectură, cultură! Aude, dar nu-nțelege nimic!”, a spus Claudiu Bleonț în timpul galei.
„Așa cum am spus și în privat, spun acum și public, îmi pare rău. Dacă am făcut-o să se simtă inconfortabil, dacă am pus presiune sau dacă am transmis altceva decât dragostea mea pentru ea, îmi pare rău. În fața tuturor, îi cer iertare în primul rând ei. Îi sunt dator cu asta, înainte de orice. Nu caut scuze și nu vreau să justific ce s-a întâmplat. Vreau, însă, să îmi pun întrebări și să caut răspunsuri. Sunt tată, sunt om. Și, ca orice om, am și momente mai puțin bune. Important este ce facem după, ne asumăm, învățăm și ne corectăm. Voi face tot ce ține de mine pentru a repara ce poate fi reparat, pentru a fi mai atent, mai prezent și mai bun”, este o parte din mesajul publicat de Claudiu Bleonţ pe pagina sa de socializare.
Claudiu Bleonț este un personaj care continuă să provoace și să uimească. Actorul trăiește între extreme, iar fiecare apariție a sa aduce cu sine un nou val de comentarii. Poate fi condamnat? Poate fi înțeles? Poate fi iubit? Asta rămâne la latitudinea publicului.