Cele două nume pe care copilul Prințului Harry nu le va purta din cauza Prințesei Diana

De Oana Savin, pe Ultimul update Miercuri, 17 octombrie 2018, 10:58
Anunțul sarcinii lui Meghan Markle a provocat vâlvă în întreaga lume, iar oamenii deja au început să speculeze ce nume vor alege ducii de Sussex pentru copilul lor. Totuși, există două nume pe care Harry s-ar putea să le evite din cauza mamei sale, Prințesa Diana.

La doar o zi după ce Palatul Kensington a dat vestea cea mare, social media a început să expună sugestii pentru numele viitorului copil regal, care va fi al șaptelea în linia de succesiune a tronului britanic.

Bebelușul lui Harry și Meghan nu va primi titulatura de prinț sau prințesă, însă cuplul îi va da un nume tradițional.

Casele de pariuri deja au făcut publice numele favorite de britanici ale foștilor monarhi sau figuri importante ale Familiei Regale precum Victoria, Diana, Arthur sau Albert.

Philip și Elisabeta, numele reginei și al soțului său, se află, de asemenea, pe listă.

Arthur și Albert, cele două nume ce ar putea fi evitate

Însă este improbabil ca Harry să aleagă să își numească fiul, dacă va avea un băiat, Arthur sau Albert. Și asta din cauza mamei sale, prințesa Diana.

Diana a dezvăluit, la un moment dat, în cartea „Diana: Her True Story”, de ce a ales să își numească băieții William și Harry.

Alternativele erau Arthur și Albert. Nu mulțumesc. Nu au existat certuri pe tema aceasta”, a afirmat regretata prințesă, subliniind faptul că numele copiilor săi au fost decise înainte ca altcineva să aibă vreun cuvânt de spus.

Diana a avut de ales între patru nume atunci când băieții ei s-au născut și nu ar fi ales niciodată Arthur sau Albert deoarece nu îi plăceau deloc.

Totuși, Prințul William a primit și numele Arthur – numele său complet fiind William Arthur Philip Louis – și a transmis mai departe acest nume copiilor lui, George și Louis.

De asemenea, pe Harry îl mai cheamă și Albert, numele său întreg fiind Henry Charles Albert David.

Citește și: Meghan Markle își expune viitorul copil la un virus puternic

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre copilul lui Meghan Markle și al Prințului Harry

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro