Carmen Grebenișan (33 ani) a devenit pentru prima dată mamă după ce l-a adus pe lume pe fiul ei. Influencerița și-a strâns fiul în brațe duminică după-amiază, 5 octombrie, vestea fiind dată de prietena ei, Alina Ceușan, pe rețelele sociale.
Carmen Grebenișan a devenit mamă duminică, 5 octombrie 2025, zi în care l-a adus pe lume pe fiul ei, al cărui nume încă nu l-a dezvăluit. Tot ce le-a spus fanilor ei este că numele acestuia începe cu litera „K”. Influencerița a ales să nască la un spital privat din Constanța, în apă.
Alina Ceușan a fost cea care a dat vestea cea mare pe rețelele sociale, prietena sa bucurându-se de priemele momente alături de fiul ei și al iubitului ei, Cristian.
„Îngerul lui Carmen și al lui Cristi este aici și nu am putea fi mai fericiți. Abia așteptăm să îl cunoaștem, deja este atât de dulce și iubit, chiar și de la distanță. Mama și bebelușul sunt bine, își iau aceste prime zile pentru a se odihni, adapta și a se lăsa cuprinși de magia acestui moment. Toți trei sunt fericiți, adaptându-se acestui nou capitol împreună”, a scris Alina pe pagina sa de Instagram.
„Sunt sigură că, cunoscând-o pe Carmen, vă va dezvălui mai multe curând, dar voiam să vă spun cât sunt de fericită pentru ei și pentru această călătorie frumoasă în care au pornit. Carmen, sunt atât de mândră de tine! Cristi, mă gândesc în fiecare moment la acest moment de transformare pentru tine, dulcele meu prieten”, a mai spus influencerița.
Alina Ceușan a dezvăluit și care au fost primele cuvinte pe care le-a spus fiul ei, Rock, atunci când a aflat că va avea un nou prieten de joacă.
„Rock a spus „Când va fi mare, ca Perla, îl voi lua în camera mea să ne jucăm și îl voi învășța lucruri secrete pe acre trebuie să le știe”. Nu am nicio idee ce vrea să însemne asta, dar a fost cel mai dulce lucru”, a dezvăluit ea.
Carmen Grebenișan locuiește cu iubitul ei într-un apartament din București, unde a pregătit și o cameră pentru cea care va fi bona fiului ei. Aceasta are o viață profesională activă și spune că va avea nevoie de ajutor cu bebelușul.
Pe de altă parte, influencerița a ales ca micuțul să doarmă în aceeași cameră cu ea și cu Cristi, pentru a fi întotdeauna aproape de el și nevoile lui.
Astfel, pentru camera lor, Carmen a ales un decor simplu, cu tonuri de bej și alb, pentru o atmosferă liniștitoare. Aceasta a instalat o masă de înfășat cu spații de depozitare, unde deja a pus câteva din lucrușoarele bebelușului.
„Am luat în considerare un ajutor, o bonă. Bonă internă pentru că Alina (Ceușan) a spus că i-a fost de mare ajutor la treburile casnice și toate astea. Dar pe lângă asta bona are nevoie de o cameră. În casa asta nu mai există o cameră în plus, așa că am luat această canapea extensibilă, comodă”, a precizat Carmen Grebenișan.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Carmen Grebenișan
Sursă foto: Instagram
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.