Care este relația dintre Ioana și Ilie Năstase la 3 luni după ce Ioana a depus actele de divorț

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 23 iunie 2021, 12:39

Ioana Năstase (44 de ani) a depus actele de divorț de fostul jucător de tenis Ilie Năstase (75 de ani) pe 2 martie. În ianuarie, Ioana a declarat că a fost agresată fizic de omul de afaceri.

Care este relația dintre Ioana și Ilie Năstase după ce Ioana a depus actele de divorț

După ce Ioana a depus actele de divorț, fostul cuplu a continuat să se vadă. În plus, sărbătorile de Paște le-au petrecut tot împreună, alături de familia Ioanei.

„Eu nu trebuie să cumpăr iertarea nimănui, în niciun fel. Eu mă întâlnesc cu Ioana, este adevărat, dar atunci când ne vedem nu vorbim niciodată despre faptul ca ea să renunțe la divorț. Vă dați seama că, pentru mine, la vârsta de 75 de ani, contează doar să trăiesc clipa și cam atât”, a declarat Ilie Năstase, potrivit Impact.

„Acum pot să vă mărturisesc că totul merge bine între noi doi, însă momentan nu renunț la divorț pentru că nu sunt pregătită să îmi retrag cererea. Asta din cauză că pentru mine a fost un șoc prin tot ce am trecut și nu mi-a fost și nici nu îmi este ușor.

Nu se pot șterge unele lucruri cu buretele, cât ai pocni din degete. Timpul le rezolvă pe toate. După cele petrecute, Ilie mi-a zis în nenumărate rânduri să îl iert, și-a cerut scuze, am vorbit pe tema aceasta, comunicăm, dar vom vedea”, a zis și Ioana.

Ce spune Ioana despre împăcare

Întrebată dacă se vor împăca, Ioana a completat: „Mă mai gândesc. Regret că am sunat la 112. Nu am depus plângere și nu aveam de gând. Eu știu mai bine ce a fost acolo și am considerat că așa e mai bine pentru mine. Tot ce îmi doresc este liniște”.

Potrivit apropiaților perechii, Ioana nu și-a dorit să divorțeze imediat după incidentul violent din ianuarie, ci i-a oferit un timp fostului sportiv să-și corecteze comportamentul. „După momentul acela violent, în care a fost nevoită să cheme poliția, Ioana nu l-a părăsit așa cum era normal.

I-a lăsat două luni la dispoziție să își schimbe comportamentul. S-a gândit că poate își revine, însă nu s-a întâmplat nimic. Au avut o discuție tranșantă. Ea i-a spus clar că își dorește să divorțeze pentru că nu mai poate continua în același mod, însă el a spus că nu se va întâmpla asta.

Citește și:

Ce a făcut Prințul William când a aflat că mama lui, Prințesa Diana, a murit

Irina Fodor, surpriză neplăcută în prima zi de filmări a sezonului 4 Asia Express

Alexandra Ungureanu, despre cea mai grea perioadă din viața ei: „Mă ascundeam în culise să plâng”

Motiv pentru care, în loc de notar, totul s-a mutat la tribunal”, au declarat surse apropiate perechii pentru Click!.

Ce s-a întâmplat între Ilie și Ioana

„Eu am venit de la munte unde [îmi] petrecusem onomastica cu prietena mea din copilărie. Am ajuns în București, am luat masa în oraș cu Ilie, apoi ne-am întors în Stejarii. Am văzut încă de la masă că era nervos, dar nu am dat importanță. Am ajuns acasă și… am rămas șocată. O ploaie de palme!

Folosesc acești termeni ca să păstrez cât de cât decența. Nu mi s-a întâmplat așa ceva în viața mea. Pentru că nu știam dacă mai ies vie, am chemat poliția. Am ieșit pe ușă, m-am urcat în mașină și am plecat direct spre Constanța.

Eu nu i-am dat lui niciun motiv pentru acest comportament, însă pot să spun că este un om extrem de influențat. Sunt anumite persoane care au influență asupra lui, iar aici nu vorbesc de prieteni, pentru că prietenii lui mă respectă.

Prefer să tac. Nu zic mai multe. Dar nu i-am dat motive să se comporte așa. Tind spre divorț. Voi vedea în perioada următoare ce voi face clar. Deocamdată încerc să mă liniștesc”, a mărturisit Ioana în ianuarie, pentru Click!.

Acesta este al cincilea divorț al fostului tenismen

Ilie Năstase a avut o viață sentimentală tumultuoasă. În cei 75 de ani ai săi de viață, sportivul a mărturisit că a avut peste 2.500 de iubite, dintre care 5 i-au devenit soții.

Prima lui soție a fost modelul belgian Dominique Grazia. Fostul cuplu s-a căsătorit în anul 1972 și a divorțat 10 ani mai târziu, în 1982. Din mariajul lor a rezultat o fiică, Nathalie (42 de ani).

Doi ani mai târziu, fostul jucător de tenis s-a recăsătorit cu actrița Adelaide Alexandra King. Perechea a adoptat doi copii, un fiu și o fiică, Nicholas (30 de ani) și Charlotte (28 de ani). Ilie și Alexandra au fost căsătoriți timp de 18 ani, iar copiii lor au rămas în grija mamei după divorțul din 2002.

Timp de șase ani, din 2004 până în 2010, sportivul a fost căsătorit cu Amalia Năstase. Împreună au doi copii, două fiice, Alessia (16 ani) și Emma (13 ani). Din 2013 până în 2018, Ilie Năstase a fost căsătorit cu Brigitte Sfăt, iar în 2019 s-a căsătorit cu Ioana Simion.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!