Bolnav de COVID-19, Donald Trump s-a întors la Casa Albă: “Nu vă temeți de Covid. Nu-l lăsați să vă domine viața”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 06 octombrie 2020, 10:43
După trei zile de spitalizare, Donald Trump s-a întors la Casa Albă. Deși este încă bolnav de COVID-19, președintele american și-a scos masca sanitară pentru a fi fotografiat și îi îndeamnă pe americani să iasă din case. 

Donald Trump,în vârstă de 74 de ani, a plecat de la Walter Reed Medical Center după trei zile de spitalizare, deși nu este complet vindecat. După ce a ajuns la Casa Albă, unde va continua tratamentul pentru COVID-19, președintele a făcut un gest care a uimit pe toată lumea. Din balconul reședinței sale, Trump și-a scos masca pentru a fi fotografiat. A pus masca în buzunar și așa a intrat în clădire.

Citește online gratuit numărul de octombrie al revistei Unica

„Am învăţat atât de multe despre coronavirus. Şi un lucru e sigur: nu-l lăsaţi să vă domine! Nu vă temeţi de el! Îl veţi învinge. Avem cele mai bune echipamente medicale, avem cele mai bune medicamente, toate dezvoltate recent, şi îl veţi învinge. Am mers la spital şi nu mă simţeam prea bine. Apoi, acum două zile puteam să şi plec. Acum două zile mă simţeam grozav, mai bine decât m-am simţit după multă vreme. Am mai spus-o, mai bine ca acum 20 de ani”, a fost mesajul lui Donald Trump. Acesta a ținut să precizeze că în curând va fi din nou în campanie.

Bolnav de COVID-19, Donald Trump s-a întors la Casa Albă: “Nu vă temeți de Covid. Nu-l lăsați să vă domine viața”

Medicii care l-au tratat sunt de părere că starea de sănătate este una bună, însă admit că nu este în afara oricărui pericol. Trump îşi va continua tratamentul în izolare, la Casa Albă. Liderul american nu mai are simptome şi, spun specialiștii, virusul nu mai este activ.

„Avem cea mai măreaţă ţară din lume. Ne întoarcem la treabă. Eu voi fi în faţă. Ca lider al vostru trebuia s-o fac. Ştiam că există acest pericol, dar a trebuit s-o fac. Există un risc, un pericol, dar asta este OK. Acum mă simt mai bine. Poate sunt imun, nu ştiu. Dar nu-l lăsaţi să vă domine vieţile. Ieşiţi! Aveţi grijă! Avem cele mai bune medicamente din lume. Toate obţinute în scurt timp. Şi sunt toate pe cale să fie aprobate, iar vaccinurile vor veni din clipă în clipă”, a adăugat liderul de la Casa Albă., potrivit digi24.

Citește și: Bolnav de COVID-19, Donald Trump a ieșit din spital să-și salute susținătorii

Statele Unite ale Americii au înregistrat până luni 7.666.121 de cazuri și 214.880 de decese provocate de COVID-19.

Intră în GALERIA FOTO să vezi mai multe imagini cu Donald Trump, surprinse ieri seară.

Sursă foto: Profimedia

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!