Bolnav de COVID-19, Donald Trump a ieșit din spital să-și salute susținătorii

De Unica.ro, pe
După ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19 și internat în spital, Donald Trump a ieșit la o scurtă plimbare cu mașina printre susținătorii săi aflați în apropierea unității medicale. Gestul său a fost aspru criticat de medici. 

Președintele american Donald Trump, care a fost internat în spitalul Walter Reed din Bethesda, în apropiere de Washington, pentru a fi tratat de COVID-19, a sfidat orice reguli și a ieșit la plimbare cu mașina. Liderul de la Casa Albă a fost surprins pe bancheta din spate a unui SUV, alături de cel puțin alte două persoane, probabil membri ai echipei sale de securitate. Toată lumea purta mască.

Citește online gratuit numărul de octombrie al revistei Unica

Mulțimea s-a arătat entuziasmată de gestul președintelului, care le-a făcut cu mâna prin geam, apoi s-a întors în spital. Într-un clip video postat pe Twitter, înregistrat anterior, Donald Trump a anunţat că urmează să facă o vizită surpriză, menţionându-i pe „mari patrioţi din stradă”.

„Cred că voi face o mică surpriză marilor patrioţi care sunt în stradă. (…) Sunt acolo de mult timp, au steaguri Trump şi adoră ţara noastră. (…) Am învăţat multe despre COVID, am învăţat experimentând eu însumi, este şcoala vieţii. Nu este ce citim în cărţi, înţeleg asta şi este ceva foarte interesant”, a transmis președintele Trump în video.

Plimbarea lui Donald Trump, criticată dur de experții în sănătate

Experții din domeniul sănătății s-au arătat revoltați de gestul lui Donald Trump și au criticat dur decizia lui de a ieși în public într-un asemenea moment.

„Toate persoanele care s-au aflat în vehicul pe parcursul acelei plimbări inutile ar trebuie să se carantineze vreme de 14 zile. Este posibil să se îmbolnăvească. Și chiar să moară. Pentru un spectacol politic. Ordonat de Trump care le-a pus viața în pericol pentru circ politic. E demență”, a scris Dr. James Phillips, medic de la Walter Reed, pe contul său de Twitter.

Citește și: Donald Trump, atacat de propria nepoată: „Cel mai periculos om de pe planetă”

„Să obligi agenții Secret Service să plimbe un pacient cu COVID-19, într-o mașină cu geamurile închise, să-i expui inutil riscului de a fi infectați…și pentru ce? Pentru o cascadorie de PR”, a spus și Zeke Emanuel, șeful departamentului de Etică medicală și Politici de Sănătate de la Universitatea Pennsylvania.

„Plimbarea a primit acceptul echipei medicale care a spus că este sigură”, a răspuns purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Judd Deere.

Medicii care îl îngrijesc pe președintele SUA au comunicat faptul că starea lui de sănătate se îmbunătățește și că ar putea fi externat astăzi, 5 octombrie 2020. Infectarea nu i-a creat mari probleme lui Trump, ci doar două “episoade trecătoare” de scădere a saturaţiei de oxigen, au precizat specialiștii, potrivit The New York Times.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!