Alisa Ienei, nepoata lui Emeric Ienei, mesaj îndurerat după moartea antrenorului: „Vei rămâne veșnic în inima mea”

.

Alisa Ienei, unica nepoată a lui Emeric Ienei, a transmis un mesaj îndurerat pe rețelele sociale, după moartea antrenorului de fotbal.

Mesajul îndurerat transmis de nepoata lui Emeric Ienei, Alisa, după moartea antrenorului

Emeric Ienei a murit pe 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani, în locuința sa din Oradea, din cauza unei comoții cerebrale. Nepoata lui, Alisa Ienei, este singurul membru al familiei care a transmis un mesaj îndurerat în mediul online.

„Odihnește-te în pace, campionul meu! Niciodată nu te vom uita. Vei rămâne veșnic în inima mea. Te iubesc pentru totdeauna”, a scris Alisa Ienei la Instagram Story.

Alisa Ienei este fiica lui Călin Ienei, fiul lui Emeric Ienei din prima căsnicie a sa, cu actrița Vasilica Tastaman. Tânăra este studentă la Drept în anul trei din patru, potrivit descrierii sale de pe Instagram, deși este pasionată de muzică și a participat atât la „Românii au talent”, cât și la „X Factor România”.

Citește și: Ce probleme de sănătate l-au măcinat pe Emeric Ienei în ultimii ani. Singurătate și suferință după pierderea soției. „Merg zilnic la medic. Trăiesc cu medicamente și cu analgezice”

Emeric Ienei, relație strânsă cu cei doi copii și cei doi nepoți

Emeric Ienei mai are un nepot, Darius, din partea fiicei lui, Cristina Ienei, pe care o are din a doua căsnicie cu regretata scrimeră Ileana Gyulai-Drîmbă-Jenei, care a murit în august 2021.

Emeric Ienei a avut o relație strânsă atât cu cei doi copii, cât și cu cei doi nepoți. Mai mult, Emeric a vorbit cu emoție despre talentul nepoatei sale, în emisiunea „Românii au talent”. Regretatul antrenor a asemănat-o pe Alisa cu bunica ei, Vasilica.

„Să știți că am emoții mari. Ea încă este mică, dar are, cel mai bine eu știu, niște momente atunci când cântă în care seamănă oarecum cu Vasilica”, spunea Emeric Ienei în 2017, la „Românii au talent”.

Emeric Ienei a avut o relație foarte apropiată și cu nepotul lui, Darius. Cristina, fiica lui Emeric, a povestit că fiul ei era nelipsit din preajma bunicului. Pasionat de fotbal, Darius obișnuia să-l tachineze pe Emeric pe seama meciurilor, fiind un susținător înfocat al echipei Dinamo București — o rivală istorică a Stelei, echipa cu care bunicul său a scris istorie.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton