Adelina Pestrițu, nominalizată la premiile internaționale “E! People Choice Awards 2019“ din America

De Mădălina Manole pe
Adelina Pestrițu este nominalizată la premiile internaționale E! People Choice Awards 2019 din America, alături de Taylor Swift, Ariana Grande, Billie Eilish, Miley Cyrus, Pink, Cardi B și Ed Sheeran.

Adelina Pestrițu, antreprenor în online, cu o comunitate totală de aproape 3 milioane pe social media este nominalizată la categoria Best Romanian Influencer“ la premiile internaționale E! People Choice Awards 2019 și poate fi votată aici: https://pca.eonline.com/.

Cu o acoperire internațională impresionantă, pe mai multe platforme, E! a nominalizat-o pe Adelina Pestrițu pentru “Best Romanian Influencer 2019” în primul an în care această categorie a fost introdusă în cadrul celebrelor premii. Trei semifinaliști din cei 8 români nominalizați vor putea ajunge la gala din America pentru a reprezenta online-ul românesc: “Social Media mi-a schimbat viața, de fapt, dacă stau să mă gândesc este o mare parte din viața mea. Am creat canalele mele de socializare acum aproape 10 ani, pe când foarte puțini din țara noastra știau cât de puternice sunt ca impact și mai ales câtă muncă și dedicare implică ele. Eu am învățat pe parcurs, experimentând, postând mereu, exprimându-mi opiniile și preferintele, jucându-mă, permițând ca ochiul online-ului să pătrundă în cele mai importante aspecte ale vieții mele. Este greu să creezi o comunitate online și este o permanentă preocupare să o menții cu postari interesante și autentice.

Adelina Pestritu

Este un job full time pentru mine, oră de oră din viața mea sunt pregatită să comunic cu lumea pe canalele mele, mi se pare esențial să o fac și de cele mai multe ori aici trăiesc, alături de cei care-mi sunt alături pe Instagram, Facebook sau pe site-urile mele. Ei mă văd așa cum sunt eu, machiată, nemachiată, în rochii de gală sau în haine de casă, în zile bune sau în zile rele, în situații fericite sau în perioade dramatice. Mi se întamplă des să realizez că alături de mine, la masă, acasă, la evenimente, prezentări, shooting-uri sau proiecte sunt eu împreună cu milioanele de oameni din online prin toate live-urile pe care le fac, pentru că le permit tuturor accesul la viața și universul meu cu bucurie și recunoștință.”, – a transmis Adelina Pestrițu.

Alături de Adelina Pestrițu, nominalizați au mai fost Bromania, Diana Condurache, Irina Deaconescu, Laura Giurcanu, Maria Zvinca, Nadd Hu și Selly.

Gala E! People Choice Awards se desfașoară anual din anul 1975, iar anul acesta, în 2019, va avea loc pe 10 noiembrie, la Los Angeles. Primii 3 influenceri care vor obține cele mai multe voturi vor pleca la Los Angeles și vor merge pe covorul roșu de la E! People’s Choice Award, unde influencerul preferat al României va primi trofeul și titlul de Best Romanian Influencer of 2019.

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO