Actorul Kal Penn, dezvăluiri despre orientarea sexuală și logodnicul lui: „Suntem împreună de 11 ani”

De Unica.ro, pe

Kal Penn a vorbit pentru prima oară public despre orientarea sa sexuală și a anunțat că s-a logodit cu partenerul lui de viață din ultimii 11 ani.

Kal Penn, actorul în vârstă de 44 de ani care a jucat în producții precum „Harold & Kumar”, „Namesake”, „House” sau „Designated Survivor” și care a lucrat în cadrul administrației lui Barack Obama, a făcut dezvăluiri uimitoare în cadrul emisiunii „Sunday Morning”, difuzată la CBS, într-un interviu de promovare a cărții sale autobiografice „You Cant Be Serious”.

În carte, Kal Penn povestește cum l-a cunoscut pe Josh, iubitul lui din ultimii 11 ani, dar și despre faptul că s-au logodit. Cei doi își fac planuri de nuntă, însă nu s-au decis dacă va fi o nuntă mare, așa cum și-ar dori Penn, sau o nuntă restrânsă, cum ar vrea iubitul lui.

Eu și Josh suntem împreună de 11 ani. Am sărbătorit a unsprezecea aniversare în octombrie. Deci, să scriu despre asta… este foarte real în viața noastră, iar când ești fiu de imigranți, care spune că vrea să fii actor, haosul pe care aceste mărturisiri îl creează în familia ta și în comunitate va învinge orice altceva, întotdeauna, a declarat el, potrivit Libertatea.

Citește și: Ce face Regina Elisabeta a II-a cu hainele după ce le poartă

Serghei Mizil, acuzații dure la adresa Oanei Mizil: „Și-a permis să intre cu bocancii în viața mea”

Adrian Mutu, refuzat de Julia Chelaru, fosta componentă a trupelor Exotic și Sexxy

Cine a fost Halyna Hutchins, femeia împușcată de Alec Baldwin

Kal Penn a vorbit pentru prima oară public despre orientarea lui sexuală

Artistul a spus că a luat decizia de a face publice aceste lucruri despre viața sa pentru că și-a dorit ca oamenii să-l cunoască exact așa cum este, fără a compromite intimitatea celor dragi, care nu-și doresc să apară în lumina reflectoarelor.

Mi-am descoperit propria sexualitate relativ târziu în viață, comparativ cu mulți alți oameni. Nu există nicio cronologie pentru chestia asta. Oamenii își dau seama în momente diferite ale vieții lor, așa că mă bucur că am făcut-o când am făcut-o. (….)

Întotdeauna am fost foarte deschis (n.r. – cu privire la relația lui) cu toți cei cu care am interacționat personal. Sunt foarte încântat să o împărtășesc acum și cu publicul larg. Dar Josh, partenerul meu, părinții mei și fratele meu, cele patru persoane de care sunt cel mai apropiat în familie, sunt destul de rezervați. Nu iubesc atenția și se feresc de lumina reflectoarelor, a mărturisit el.

Pe lângă relația lui de cuplu, Kal Penn a vorbit în cartea sa despre cariera, precum și despre relația cu părinții lui. Actorul a precizat că este recunoscător pentru că a avut întotdeauna sprijinul deplin din partea familiei și al prietenilor săi în toate aspectele vieții sale, dar mai ales în ceea ce privește relația sa cu Josh.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!