Un copil de 5 ani din Găești s-a înecat în piscina casei. Mama copilului, găsită spânzurată

De Unica.ro, pe

Un copil de 5 ani din Găești s-a înecat, miercuri, după ce a căzut în piscina casei sale. În aceeași seară, mama băiatului a fost găsită spânzurată.

Micuțul Albert a rămas nesupravegheat câteva clipe, suficient cât să cadă în piscina din curtea casei. Medicii de pe ambulanța care a sosit la locul accidentului au declarat decesul, după ce manevrele de resuscitare nu au dat rezultate.

Trupul neînsuflețit al băiețelului a fost transportat apoi la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie.

Mama copilului, vizibil tulburată, a plecat de acasă. Potrivit Observatornews.ro, femeia de 34 de ani a fost căutată timp de șase ore de zeci de polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari, după ce a plecat în fugă pe un câmp din apropiere. 

A fost găsită într-un târziu, spânzurată de un copac.

În acest caz a fost deschisă o anchetă, precum și un dosar de ucidere din culpă.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!