Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Joia Mare, numită în popor și Joia Neagră, este una dintre cele mai importante și încărcate spiritual zile din Săptămâna Patimilor. Este momentul în care credincioșii retrăiesc patru dintre cele mai profunde episoade din viața Mântuitorului și respectă o serie de tradiții transmise din generație în generație.
De la Denia celor 12 Evanghelii și până la vopsirea ouălor, această zi marchează începutul pregătirilor finale pentru Înviere.
Joia Mare amintește de patru momente esențiale din viața lui Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, instituirea Sfintei Împărtășanii și începutul Patimilor prin trădarea lui Iuda. Este ziua în care Hristos le arată apostolilor smerenia și iubirea prin gestul spălării picioarelor, dar și momentul în care vestește că unul dintre ei îl va vinde.
Seara, credincioșii participă la Denia celor 12 Evanghelii, o slujbă solemnă în care sunt citite fragmentele ce descriu drumul Mântuitorului către răstignire. În unele zone, oamenii aprind 12 lumânări, stingând câte una după fiecare Evanghelie, iar lumânările sunt păstrate acasă ca simbol al protecției divine.
Obiceiuri și tradiții populare: de la spovedanie la nodurile ursitului
Joia Mare este și ziua în care mulți credincioși aleg să se spovedească, considerând că este ultimul moment potrivit înainte de Înviere. În tradiția populară, pentru că această zi amintește de Sărutul lui Iuda, oamenii evită să se sărute când se întâlnesc, pentru a nu simboliza trădarea.
În sudul țării, fetele își pun dorințe legând 12 noduri pe o ață, pe care o așază apoi sub pernă pentru a-și visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul spălării picioarelor copiilor de către femeile mai în vârstă, un gest simbolic de purificare.
În vest, familiile aduc la biserică pâinea pentru Paște, împreună cu vase noi, lumânări și vin, care rămân acolo până la Înviere. Din Joia Mare și până în noaptea de Paște, clopotele nu mai bat, fiind înlocuite de sunetul toacei.
Ce este interzis să faci în Joia Mare
Tradiția populară a păstrat o serie de interdicții considerate esențiale pentru protecția casei și a familiei. Una dintre cele mai cunoscute este interdicția de a spăla rufe, deoarece se crede că apa murdară ajunge simbolic la sufletele morților în locul pomanei. Tot în Joia Mare nu se doarme în timpul zilei, pentru că Joimarita îi pedepsește pe cei leneși, făcându-i neputincioși tot anul. Nu se fac treburi grele în gospodărie, în special cele legate de tors, pentru că această zi marchează încheierea muncilor de iarnă.
O interdicție aparte este legată de sărut: pentru că Joia Mare amintește de Sărutul lui Iuda, considerat simbolul trădării, oamenii care se întâlnesc sau nu s-au văzut de mult timp evită să se sărute, pentru a nu atrage asupra lor semnul necredinței și al vânzării.
De asemenea, nu se consumă alcool și nu se petrece, fiind o zi de reculegere și pregătire spirituală.
Joimarita și tradițiile legate de muncile femeilor
În credința populară, Joia Mare este termenul limită până la care femeile trebuiau să termine torsul cânepii. Se spunea că Joimarita, un personaj mitic, venea să verifice munca fetelor, iar cele leneșe riscau să fie pedepsite. În unele sate, femei bătrâne ardeau cânepa netoarsă, iar copiii, cu fețele mânjite cu funingine, mergeau prin sat pentru a le îndemna pe fete să-și termine lucrul.
Ziua dedicată sufletelor celor adormiți
Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru sufletele morților. Se fac ultimele pomeniri din Postul Mare, iar tradiția spune că în noaptea dinaintea acestei zile mormintele se deschid, iar sufletele se întorc acasă până la Rusalii. În Oltenia, oamenii aprind focuri în curți sau la morminte, pentru a lumina drumul celor plecați. În unele zone se dă de pomană apă, iar spălatul rufelor este interzis, pentru că apa murdară ar ajunge simbolic la cei adormiți.
Joia Mare este cunoscută mai ales ca ziua în care se vopsesc ouăle, în special în roșu. Se spune că ouăle înroșite acum nu se strică tot anul și protejează gospodăria. Legendele despre originea ouălor roșii sunt numeroase, cea mai cunoscută fiind cea în care Maria Magdalena le arată fariseilor un coș cu ouă care se înroșesc în fața lor, ca dovadă a Învierii.
În trecut, ouăle se vopseau cu plante – coji de ceapă, sunătoare, flori de tei – iar luciul era dat cu slănină sau untură. Astăzi, gospodinele folosesc și culori moderne, iar în unele zone se păstrează tradiția încondeierii, considerată o adevărată artă sacră
După vopsirea ouălor, gospodinele se pregătesc pentru Sâmbăta Mare, când se coc pasca și cozonacul ce vor fi duse la biserică în noaptea de Înviere. Joia Mare rămâne astfel o zi a tradițiilor profunde, a gesturilor simbolice și a legăturii dintre generații, marcând trecerea spre cea mai importantă sărbătoare a creștinătății.