Creştinii sărbătoresc Buna Vestire în fiecare an pe 25 martie. Aceasta este cea mai veche sărbătoare dedicată Maicii Domnului. Este ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.
Citeşte mai jos predica a Părintelui Arsenie Boca ţinută la Prislop în data de 25 martie 1949, publicată în cartea intitulată „Cuvinte Vii” tipărită la editura Charisma din Deva, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Dr. Daniil Stoenescu Episcop – locţiitor de Vârşeţ:
„La plinirea vremii” trimis a fost de Dumnezeu Îngerul Gavriil într-un oraş din Galileia, Nazaret, către Fecioara Maria, aducându-i vestea că, din Duhul Sfânt şi puterea Celui Preaînalt, va concepe şi va naşte pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, pe care-L va chema Iisus.