Pensiile vor fi livrate cu întârziere în luna mai din cauza mini-vacanței prilejuite de sărbătorile legale 1 Mai și Paștele. Însă nu toți seniorii vor fi afectați de această întârziere, ci doar cei care primesc pensie prin intermediul Poștei Române.
Pensiile distribuite prin poștă încep, de obicei, să fie livrate începând cu data de 1 a fiecărei luni. Însă, în mai 2025, regula nu poate fi respectată din cauza mini-vacanței de 1 Mai, care a picat într-o zi de joi. De asemenea, vineri, 2 mai, a fost declarată zi liberă pentru bugetari.
Astfel, prima zi lucrătoare a lunii mai a devenit cea de luni, 5 mai, zi în care și angajații Poștei Române au revenit la lucru.
Așadar, pensionarii care primeau pensia în primele zile ale lunii, de data aceasta își vor primii bani câteva zile mai târziu.
Se așteaptă ca ca distribuirea banilor să înceapă din 5 mai și să se întindă pe mai multe zile, în funcție de zona geografică și de volumul de lucru al fiecărui oficiu poștal.
Pensionarii care primesc banii pe card nu au fost afectați de această întârziere a Poștei Române.
Peste 130.000 de persoane beneficiază de creșteri ale pensiei
Tot din mai, aproximativ 130.000 de persoane vor beneficia de creșteri ale pensiei, după ce au fost făcute recalculări prevăzute de noua legislație. Ajustările vin în urma noii legi a pensiilor, care prevede o reevaluare a drepturilor în baza contributivității și a altor criterii revizuite recent.
Șeful Casei de Pensii a anunțat că pensionarii vor primi sumele mărite retroactiv, de la momentul la care legea a intrat în vigoare.
Primele decizii de recalculare au fost emise, astfel că banii vor fi virați în perioada imediat următoare, conform Mediaflux.
Mica recalculare continuă, iar procesul îi vizează pe cei care care au obținut venituri nepermanente – cum ar fi al 13-lea salariu, bonusurile anuale, orele suplimentare sau diverse recompense pentru performanță.
Aproximativ un milion de pensionari beneficiază de majorări de circa 250 de lei. Creșterile variază între 7 și 10%, în funcție de perioada în care aceste venituri au fost înregistrate.
Pensionarii care doresc să beneficieze de mica recalculare trebuie să aducă adeverințe doveditoare pentru veniturile suplimentare obținute înainte de anul 2001. Documentele pot fi depuse la casele teritoriale de pensii.
Sursă foto: Shutterstock
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.