Numai ea știe prin ce chinuri a trecut. Vestea pe care i-au dat-o doctorii în urmă cu șase ani au dărâmat-o complet. Singura ei salvare de a scăpa din ”ghearele” morții au fost rugăciunile. Bolnavă de cancer, o femeie din Capitală a mers la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București și s-a rugat la moaștele Sfântului Nicolae.
Nu-i mai rămăsese nicio speranță. Când medicii i-au dat cruntul verdict, femeia nu știa încotro să o apuce. Gândurile negre și frica se instalaseră în corpul acesteia. Cancerul își făcea treaba. Începuse să slăbească, să nu mai aibă poftă de mâncare, iar doctorii nu-i mai dădeau nici o șansă. Credincioasă din fire și cu frica lui Dumnezeu, bolnava a mers zilnic și s-a rugat la mâna dreaptă a Sfântului Nicolae de la biserica sfântul Gheorghe Nou de la Kilometrul Zero al României. Rugăciunile i-au fost ascultate, iar maladia a dispărut, ca printr-un miracol, din corpul femeii.