«Fierbe» marea la graniţa NATO! Avioane militare nord-atlantice survolează Polonia şi ţara noastră

.

În timp ce Rusia pare că a reuşit să desprindă Crimeea de Ucraina prin forţă, o flotă NATO formată din nave ale SUA, României şi Bulgariei a început manevrele militare comune în Marea Neagră. Totodată, 12 avioane americane F-16 au sosit în Polonia, iar o aeronavă de recunoaştere NATO survolează România şi Polonia.
Distrugătorul USS Truxtun, împreună cu nave de război româneşti şi bulgare, a participat ieri la o aplicaţie militară complexă în Marea Neagră. Nava americană ancorase la sfârşitul săptămânii trecute în portul Constanţa, în contextul tensionat din Crimeea.
Tot de ieri, un avion de cercetare şi alarmare AWACS face zboruri de recunoaştere deasupra Poloniei şi a ţării noastre, iar 12 avioane F-16 americane au fost dislocate în Polonia. Practic, toată frontiera estică a NATO e acum în fierbere.
Reamintim că autorităţile separatiste din Crimeea au adoptat marţi o declaraţie de independenţă faţă de Ucraina, iar un referendum pe tema alipirii peninsulei la Rusia este prevăzut pentru duminică. Asta în condiţiile în care Rusia a dislocat importante forţe militare în Crimeea, încălcând astfel înţelegerile internaţionale pe care le-a semnat.
Citeşte mai multe pe site-ul Libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton