Marcel Ciolacu avertizează: „Prin măsuri de austeritate oarbă nu ajungem nicăieri”. De ce crede fostul premier are nevoie România

.

Fostul premier Marcel Ciolacu a subliniat necesitatea investițiilor pentru a preveni recesiunea în România. Declarația vine după ce ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a afirmat că țara trebuie să fie pregătită pentru un astfel de scenariu. Potrivit Digi24, Ciolacu insistă asupra continuării programului „Anghel Saligny”.

Marcel Ciolacu face apel pentru continuarea investițiilor

Fostul premier Marcel Ciolacu este de părere că România are nevoie de investiții pentru a evita recesiunea. Fostul lider PSD și-a justificat punctul de vedere făcând referire la datele oficiale furnizate de INS, care indică o ușoară creștere economică în România.

„Cifrele oficiale arată că economia României a rezistat bine, rămânând pe o traiectorie de creștere economică. România nu a intrat în recesiune și asta este o veste foarte bună pentru economie”, a scris fostul premier pe Facebook, potrivit Digi24.

El a menționat că, în 2024, România a atins 78% din media UE în ceea ce privește PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare. Acest progres a fost posibil datorită unui model bazat pe investiții publice masive, atât din buget, cât și din fonduri europene, susține fostul premier.

„Am făcut cele mai mari investiții publice din istoria României, de peste 54 de miliarde de euro. În această perioadă, s-au realizat cele mai mari investiții în autostrăzi și drumuri rapide, în infrastructura de educație și sănătate și în lucrări de infrastructură locală”, a adăugat Ciolacu.

Citește și: Marcel Ciolacu atacă Guvernul Bolojan, după noile date privind inflația: „Trebuie să ia urgent măsuri. Ne-am întors în urmă cu doi ani”

„Doar prin măsuri de austeritate oarbă nu ajungem nicăieri”

Fostul lider PSD consideră că actualul guvern trebuie să continue investițiile pentru a evita recesiunea.

„Investițiile în infrastructura mare, dar și cele din Programul Anghel Saligny trebuie să continue, pentru a crea efecte de multiplicare și a mări potențialul economiei românești. Doar prin măsuri de austeritate oarbă nu ajungem nicăieri. România are nevoie de dezvoltare”, a declarat el.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avertizat că România trebuie să fie pregătită pentru o eventuală recesiune, menționând importanța anticipării acestui risc.

Cu două zile înainte, Marcel Ciolacu a criticat actuala guvernare pentru creșterea inflației, care a ajuns la 7,8%, conform INS. El a propus introducerea impozitării progresive, aplicabile din anul viitor, ca soluție pentru problemele economice ale țării.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton