Din cauza vieții tor mai agitate pe care o avem, este de mirare că ne amintim să respirăm și să mâncăm. Oamenii uită să-și privească propriul corp ca pe un ansamblu complex de fenomene.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Trupul uman este, fără îndoială, o mașinărie complicată, dar foarte bine pusă la punct. Vă oferim mai jos câteva exemple de acțiuni pe care acesta le face, fără ca noi să fi avut habar de ele.
Rinichii gustă, la propriu, urina pentru a depista toxinele. Receptorii gustului nu se află doar la nivelul feței. În ultima decadă, oamenii de știință au descoperit, chiar și spre surpriza lor, că aceste celule specializate în descoperirea gustului se află în țesuturile diferitelor organe, printre care și rinichii, splina, inima, căile respiratorii și în globulele roșii.