Dimineaţa de 22 noiembrie este dificilă din toate punctele de vedere. Fiecare va resimţi acest disconfort astral în funcţie de locul pe harta cerului natal unde se aşează Scorpionul sau, în general, în plan relaţional.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
După-amiaza aceleiaşi zile, precum şi următoarele două (23/24), pot oferi oportunităţi de a negocia un câştig, un beneficiu sau posesiunea unui bun material. Uneori, sporul material ţine de o activitate legată de străinătate.
Forfotă, discuţii, evenimente surpriză pe 27/28 noiembrie. Unele pot privi cariera, altele doar felul în care apare, în prim-plan, persoana lor. Simpatie manifestată de persoane cu statut oficial, ceea ce, fireşte, îi va măguli. Nu trebuie însă exagerată importanţa acestor dovezi de admiraţie sau încredere.
Nativii îşi pot consolida cunoştinţele dobândite în diferite forme de învăţământ prin practică, ucenicie, specializări. Alţii îşi pot stabiliza prioritatea pe termen scurt legată de evoluţia profesională.