Cristian Popescu Piedone, primele declarații după apariția stenogramelor conversației cu soția lui: „Oricui îi poate veni rândul”

.

Cristian Popescu Piedone este acuzat că ar fi oferit informații cu privire la un viitor control al ANPC unor angajați ai Hotelului Internațional din Sinaia. Procurorii DNA au dispus controlul judiciar, iar mai multe stenograme din dosarul fostului șef al ANPC au ieșit la iveală. Printre acestea se află și o convorbire pe care fostul primar a avut-o cu soția lui, Iulia Popescu, care îi adresa cuvinte jignitoare și îl amenința cu divorțul și chiar cu moartea. Acum, Piedone a rupt tăcerea și a vorbit despre linșajul public la care este supus.

Cristian Popescu Piedone, primele declarații despre stenogramele din dosarul DNA

Cristian Popescu Piedone a reacționat public la acuzațiile care i se aduc din partea autorităților, susținând că este din nou ținta unui atac politic și mediatic. Într-un mesaj intens și personal, fostul șef ANPC își asumă vulnerabilitățile, dar respinge acuzațiile, invocând dreptul de a fi om.

„Vina de a fi om. “Homo sum, humani nihil a me alienum puto”, spunea cineva cu mult mai înțelept ca mine. Sau, pe românește, asta ar suna cam așa: „sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este străin”. Statul mă acuză că…sunt om. Că am slăbiciuni, că am prieteni, că mă cert cu nevasta, că sunt mândru (uneori, exagerez ce-i drept)….Sunt tot ce vor ei și poate chiar mai mult. Sunt OM”, și-a început Piedone mesajul distribuit pe pagina sa de Facebook.

Fostul șef al ANPC spune că este pentru a doua oară linșat public din cauza statului: „Degetul mulțimii e îndreptat spre mine, a doua oară, pentru că așa spune statul. Un stat ale cărui legi sunt aplicate pe dușmani, dar sunt interpretate cu prietenii”.

Mai mult, fostul edil subliniază faptul că este judecat public înainte de a avea șansa de a se apăra legal, făcând referire la stenogramele apărute în spațiul public.

„Căci, până să ne judece judecătorii, suntem supuși judecății în piața publică, suntem condamnați înainte să apucăm să ne apărăm. Ni se disecă viața, ni se „recomandă” să ne lepădăm de anumiți prieteni ca de Satana. De nevastă-mea nu vreau. Cicăleala ei mi-a fost singurul meu prieten, constant, de-a lungul anilor”, a precizat el.

Citește și: O femeie din Sibiu, filmată în timp ce își „exorcizează” fiica. Imaginile terifiante, devenite virale, au stârnit un val puternic de reacții

Citește și: Produsul periculos folosit de români, la mare. Protecția consumatorilor trage un semnal de alarmă

Fostul șef ANPC, despre controalele instituției

Cristian Popescu Piedone a tras un semnal de alarmă pentru cei care se bucură acum de situația în care el se află, subliniind faptul că oricând se pot inversa rolurile.

„Aceia care „hăhăiesc” și se bucură că Piedone a fost pus iar la pământ, cu lovituri din spate, uită un lucru foarte important: oricând, oricui îi poate veni rândul. Care să fie vina? Niciuna. Doar că ai apărut pe un drum pe care alții îl voiau curățat de oricine și orice. Eu sunt un luptător și nu voi renunța niciodată la lucrurile și oamenii în care cred. Mă voi apăra și, cu ocazia asta, îi voi apăra și pe aceia care nu se pot apăra. Mie mi s-a încălcat dreptul la demnitate, la viață privată și dreptul de a fi OM”, a mai scris Piedone în mediul online.

Făcând trimitere la eforturile depuse în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Piedone susține că a deranjat prin demascarea neregulilor din sistem.

Citește și: Orașul din România unde se trăiește cel mai bine. Este curat, are aer de munte și prețuri accesibile

Citește și: Ilie Bolojan l-a demis pe Cristian Popescu Piedone de la șefia ANPC, după ancheta DNA. Cine îl va înlocui

„Toate lucrurile urâte pe care le-am scos la suprafață, cu ajutorul colegilor mei de la ANPC și din instituțiile cu care am colaborat, există și vor continua să existe atâta timp cât legea nu se va schimba în favoarea consumatorului. N-am pus eu gândacii în bucătării, nu am țesut eu pânzele de păianjen și nu am pus eu mâncarea alterată în farfuriile oamenilor. Toate acestea există și chiar cu ajutorul acestui stat care, astăzi, mă acuză pe mine că fac circ”, a continuat Cristian Popescu Piedone care s-a aflat la conducerea ANPC timp de cinci luni.

În stilul său caracteristic, edilul ironizează acuzațiile de „circ mediatic” și de populism, afirmând că este un luptător și că nu va abandona lupta pentru oamenii în care crede: „Sunt acuzat de „panem et circenses” (a da panem et circenses, a oferi oamenilor pomeni neînsemnate, de care nu au nevoie, pentru a le distrage atenția de la problemele lor reale). Hm! Este interesant cum călăii încep să semene cu “victimele”! Ai putea spune chiar că vorbim de a doua față a aceluiași personaj”.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton