Anca Alexandrescu, reacție după ce Călin Georgescu a spus că nu susține pe nimeni la Primăria Capitalei

.

La doar câteva ore după ce Călin Georgescu a lăsat să se înțeleagă că nu o susține pe Anca Alexandrescu la Primăria Capitalei, jurnalista Realitatea Plus a avut o primă reacție pe Facebook.

Anca Alexandrescu, prima reacție după ce a aflat că Georgescu nu o va susține

Anca Alexandrescu a spus că nimic nu o va opri. Într-un mesaj scurt și concis pe Facebook, jurnalista s-a arătat de neînfrânt.

„Eu sunt Anca si nimic nu ma va opri!”, a scris jurnalista pe Facebook în noaptea de duminică spre luni.

Citește și: Primul mesaj al lui Călin Georgescu, după ce George Simion a pierdut alegerile prezidențiale: „Plângeți, dragii mei, dar nu deznădăjduiți”

Reacția ei a fost după ce fostul candidat la președinția României Călin Georgescu a declarat că alegerile pentru Primăria Capitalei nu ar fi legitime și a sfătuit oamenii să se gândească de două ori înainte de a „valida o farsă organizată sub aparența binelui.”

„Nu am cerut niciunui partid, nou sau vechi, să vorbească în numele meu. Oricine pretinde că o face alege minciuna”, a transmis Călin Georgescu.

Citește și:  Călin Georgescu a anunțat că se retrage din politică: „Această etapă a mișcării suveraniste s-a încheiat”

El a lăsat să se înțeleagă faptul că nu o susține pe Anca Alexandru în curs pentru Primăria Capitalei.

Jurnalista Realitatea Plus a anunțat pe 28 octombrie că va intra în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei.

Candidații la Primăria Capitalei

Pe 7 decembrie, bucureștenii își vor alege un nou primar general. Principalele partide și-au stabilit deja candidații, iar pe lângă ei există și candidați independenți.

Din partea PSD va candida Daniel Băluță, considerat favoritul cursei. Din partea PNL va candida Ciprian Ciucu, actualul primar al Sectorului 6.

„Sloganul meu în acest campanie va fi „Bucureștiul pus la punct!” Și mă voi ține de cuvânt!”, a transmis Ciucu.

Citește și: Ce a spus Călin Georgescu după ce Judecătoria Sector 1 a decis că rămâne sub control judiciar

Cătălin Drulă candidează din partea USR și dorește o administrație „modernă, digitală și transparentă”. Liviu Negoiță, fostul primar al Sectorului 3, va candida din partea PUSL. Din partea partidului POT va candida actorul George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan.

Candidați independenți:

  • Vlad Gheorghe, fost eurodeputat USR
  • Anca Alexandrescu, jurnalistă și fostă consilieră guvernamentală

În 2025, candidații independenți sunt în continuare obligați să colecteze semnături în format fizic. Totuși, în Parlament se poartă discuții privind crearea unei platforme electronice pentru validarea susținătorilor, măsură care ar putea fi aplicată începând cu următorul ciclu electoral.

Mandatul noului primar va fi de tranziție, până la alegerile generale din 2028, după demisia fostului primar general al Capitalei, Nicușor Dan, care a câștigat cursa pentru președinția țării și s-a mutat la Palatul Cotroceni. Este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când Bucureștiul organizează alegeri parțiale pentru funcția de primar general.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton