Câteodată o relație bazată doar pe sex este fix ce recomandă doctorul, însă se întâmplă să-ți dorești ceva mai serios când partenerul tău nu are deloc această intenție și vrea să te foloseacsă doar în dormitor. Specialiștii au strâns câteva semne ce îți arată cum să faci diferența între bărbații care își doresc relații serioase și cei care vor doar sex. Iată cum se comportă un bărbat când nu are planuri de viitor cu tine.
Nu e deloc interesat de viața ta
Dacă își plănuiesc doar să facă sex cu o femeie, bărbațiinu vor să îi cunoască acesteia părinții sau să știe lucruri personale despre aceasta, cum ar fi care e parfumul sau cartea preferată. Ei consideră că într-o relație bazată doar pe sex detaliile despre viețile lor trebuie să fie minime sua inexistente. Dacă nu ești multumită cu statutul de „obiect sexual” în viata lui, nu mai sta pe gânduri și lansează o discuție serioasa cu el în acest sens, apoi ia decizia care te avantajează cel mai mult.
Va încerca tot timpul să inițieze o partidă de sex
Reprezentanții sexului tare susțin că vor încerca să facă sex cu o femeie chiar și la o petrecere aglomerată. Dacă îi interesează o femeie doar din punct de vedere sexual, nu se vor gândi dacă este un loc potrivit în care să încingă o partidă de sex, în care tu nu te vei simți confortabil și care te va pune într-o lumină proastă.