Liviu Dragnea iese din închisoare. Primele declarații ale fostului lider al PSD

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 15 iulie 2021, 13:47

Tribunalul Giurgiu a admis, joi, 15 iulie 2021, cererea de eliberare condiționată a fostului președinte al PSD, Liviu Dragnea (58 de ani).

Dragnea se află în penitenciar din data de 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Liviu Dragnea iese din închisoare. Primele declarații ale fostului lider al PSD

Liviu Dragnea a declarat în fața instanței că a avut un comportament bun și a ceut să-i fie admisă crerea.

„Cu decență și demnitate am dus pedeapsa. Am ieșit la muncă în fiecare zi care mi s-a permis. Am participat la toate cursurile la care mi s-a permis, n-am lipsit nicio zi. Am primit recompense în fiecare lună în care am fost la muncă, inclusiv în ultima lună, luna iunie”, le-a spus fostul lider PSD judecătorului, potrivit digi24.ro.

Liviu Dragnea și-a tăiat mâna, cu flexul, în penitenciar

La începutul anului trecut, Liviu Dragnea s-a accidentat serios în timp ce repara ușa unei dube de poliție în atelierul închisorii. Fostul politician și-a tăiat mâna cu flexul și a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență.

Citeşte şi: Poezia de dragoste pe care Irina Tănase i-a dedicat-o lui Liviu Dragnea

”Starea lui este stabilă acum, dar a fost un accident destul de urât. În momentul în care dânsul repara o ușă de la o dubă și din păcate a sărit flexul în momentul în care tăia la ușa respectivă și i-a tăiat mâna destul de grav. O tăietură adâncă din câte am înțeles. A fost nevoie de o intervenție urgentă chirurgicală. A fost cusut”, spunea la momentul respectiv avocata sa, Flavia Teodosiu.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!