Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, condamnat la trei ani de închisoare

De Unica.ro, pe

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy (66 de ani) a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru corupție și trafic de influență. Sarkozy devine astfel al doilea șef de stat din istoria Franței moderne condamnat pentru corupție.

Conform deciziei instanței, Sarkozy a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, dintre care doi ani cu suspendare. În plus, pedeapsa poate fi ispășită la domiciliu, iar decizia judecătorilor poate fi atacată cu apel.

Citeşte şi: Cum arată fiica lui Nicolas Sarkozy și a Carlei Bruni la vârsta de 6 ani

Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat în așa-numitul caz al “interceptărilor” în care este acuzat atât el, cât și cu avocatul său, că ar fi încercat să-l corupă pe magistratul Gilbert Azibert, ce ocupa pe atunci în funcţie la Curtea de Casaţie. Sarkozy i-ar fi oferit judecătorului un post în Monaco, în schimbul unor informaţii referitoare la o anchetă financiară. Fostul preşedinte francez a declarat instanţei că „nu a comis niciodată nici cel mai mic act de corupţie”, potrivit presei internaționale.

Citește gratuit ediția de martie a revistei Unica. O găsești AICI

Cazul îşi are originea într-un alt dosar judiciar pentru  Sarkozy care este legat de suspiciunile privind finanţarea campaniei sale prezidenţiale din 2007, cu bani primiţi de la fostul dictator libian Muammar Gaddafi.

Foto – Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!