Ministerul Sănătății a vorbit despre primul caz de hepatită acută de origine necunoscută identificat în România. Cazul vizează o fetiță, în vârstă de 5 ani, din București – Ilfov. Copilul este internat în spital, dar starea sa este stabilă.
Cazul raportat de România este al unei fetiţe de 5 ani, internată la un spital de specialitate în data de 4 aprilie. Nu a fost detectată nicio infecţie virală activă, iar markerii pentru boli autoimune au fost negativi. Starea copilului este stabilă, primeşte medicaţie simptomatică şi este în continuare spitalizat.
Copilul nu a călătorit în străinătate şi nu are nicio legătură epidemiologică cu alt caz raportat către OMS Europa. Raportarea a avut la bază definiţia OMS de caz probabil, care se referă la insuficienţă hepatică, transaminaze >500 UI şi icter la un copil la care nu există markeri de infecţie virală hepatică – a precizat, luni seara, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă, potrivit Hotnews.ro.
Reprezentanții OMS pentru Europa au raportat că până la data de 21 aprilie, 169 de cazuri de hepatită de cauză necunoscută au fost înregistrate la copii cu vârste cuprinse între 1 lună și 16 ani. Cazurile au prezentat insuficiență hepatică și niveluri ridicate ale enzimelor ce indică citoliză hepatică și icter, iar ca simptome au fost semnalate problemele gastrointestinale – dureri abdominale, diaree și vărsături, precum și niveluri crescute de enzime hepatice. Potrivit OMS, virusurile obișnuite care provoacă hepatita virală acută – A, B, C, D și E – nu au fost detectate în aceste cazuri.