Problemele acestuia au început sezonul trecut când a fost nevoit să se retragă de pe banca tehnică a UTA, ultimul meci condus din postura de antrenor fiind pe data de 9 martie 2019.
„Este în stare gravă. E în comă! A suferit un stop cardiorespirator și din ceea ce spune medicul neurolog, tumorile de la nivelul capului au crescut”, a precizat o sursă din cadrul Spitalului Județean Arad, citată de Special Arad.
Din primăvara anului trecut, din cauza unui accident vascular cerebral, Ionuț Popa urmează tratamente extrem de costisitoare.
S-a vorbit despre o semipareză facială, apoi a avut probleme cu vorbitul și nu și-a mai putut mișca un ochi. Cu toate că a fost consultat de mai mulți specialiști, nu primise un diagnostic exact.
Când a aflat de problemele antrenorului, Gigi Becali a declarat că se va ocupa el de toate cheltuielile necesare tratamentului, însă nu a făcut nimic pentru a-l ajuta.
„Am citit declarațiile domnului Becali și promisiunile făcute. S-a rămas doar la faza promisiunilor”, a afirmat fiica lui Ionuț Popa, Medamira.
În ultimele luni, apropiații familiei acestuia spuneau că „starea lui stagnează. Nu este nici mai bine și nici mai rău, dar e bine că nu a crescut tumoarea pe care o are la cap, care este inoperabilă”.
În cariera sa, în afară de UTA, Ionuț Popa fost antrenor la Metalul Ineu, Motorul Arad, Telecom Arad, West Petrom Pecica, FC Oradea, Jiul Petroşani, Poli Iaşi, CS Mioveni, Poli Iaşi, Național Sebiș, Șoimii Pâncota sau Poli Timișoara.
Sursă foto: Libertatea.ro
Află cât de bine te potrivești cu partenerul tău!