Situație dramatică: specialiștii de la Colentina vor să plece

De Unica.ro, pe
Mai multe cadre medicale de la Spitalul Colentina din Capitală vor să plece, din cauză că spitalul a ajuns să trateze doar pacienții cu COVID-19.

Managerul spitalului, Victor Cauni, a explicat că instituția a funcționat aproape un an întreg în sistem full COVID. „Nu am avut niciun pacient cronic și au fost probabil zeci de mii de pacienți cu boli cronice care n-au avut acces la noi”, a explicat el, conform Digi24. „Avem aproape 30 de secții, unele sunt chiar de mare performanță, unele chiar unice, cum ar fi dermatologie, boli parazitare, cardiologie, care sunt mai utile în zona mixtă de funcționare”.

Mai mult, Cauni a vorbit despre cum mai mulți rezidenți au hotărât să se reorienteze după ce au făcut rezidențiatul la Colentina: „Am avut rezidenți care au făcut rezidențiatul aici și s-au reorientat. Oamenii nu pot fi constrânși să stea în Colentina. După un an în care specialiștii de mare anvergură nu și-au putut face profesia, sunt mai mulți specialiști care probabil se vor reorienta. Pentru noi, ca spital, va fi o mare dramă să îți pierzi specialiștii, pentru că cel mai important e tratamentul pacientului, iar pacientul îl putem trata cu un specialist”.

Managerul Spitalului Colentina a mai subliniat că plănuiește să readucă spitalul în zona de spital mixt, în care ar trata atât pacienți cu COVID-19, cât și pacienți care suferă de alte afecțiuni. „Într-un an, am asigurat internare la puțin peste 3.000 de pacienți COVID, iar într-un an pre-pandemic avem mai mult de 30.000 de pacienți,” a zis Cauni. „Când statisticile ulterioare vor arăta și dramele care se pot întâmpla la pacienții cu afecțiuni cronice, care nu au putut fi tratați, e o mare problemă”.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!