Țara în care fumătorii ar putea fi obligați să facă tomografii mai des

De Unica.ro, pe
Numărul mare de persoane ce primesc anual diagnosticul de cancer la plămâni i-a determinat pe experții dintr-o țară europeană să solicite autorităților controale medicale mai dese în cazul fumătorilor. 

Pentru că în trei din patru cazuri cancerul pulmonar este depistat în stadii avansate, specialiștii dintr-o țară europeană cer autorităților să impună fumătorilor să-ți facă mai des CT (tomografie computerizată).

În Marea Britanie sunt înregistrate anual în jur de 48.000 de cazuri de cancer pulmonar. Pentru a reduce numărul deceselor în rândul pacienților diagnosticați cu acest tip de boală, experții au solicitat Guvernului să le impună fumătorilor să își facă controale medicale regulat.

Potrivit specialiștilor, scanarea CT depistează 70% dintre cancerele pulmonare în stadii incipiente. De aceea, Serviciul Național de Sănătate Publică din Marea Britanie ar fi introdus scanere de cancer pulmonar în parcările supermarket-urilor din toată țara, potrivit Mediafax.

Citește și: Testul online care îți spune dacă ai risc de cancer pulmonar sau nu

La fiecare 30 de secunde cineva moare de cancer pulmonar

Cancerul este una dintre bolile care omoară anual mai mult decât populația unei metropole ca New York-ul, adică peste 8,6 milioane de oameni, arată Organizația Mondială a Sănătății. Cancerul de plămâni, de prostată, colorectal, de stomac sau de ficat sunt cele mai comune tipuri de cancer întâlnite la bărbați, iar cancerul de sân, colorectal, de plămâni, cervical și de tiroidă – la femei.

Cancerul pulmonar este responsabil pentru aproape unul din cinci decese cauzate de cancer la nivel mondial, provocând peste 1,6 milioane de decese în fiecare an. Concret, la fiecare 30 de secunde, undeva în lume, o persoană moare de cancer pulmonar.

Între 30 și 50% dintre decesele de cancer ar fi putut fi prevenite prin evitarea factorilor-cheie precum fumat, reducerea consumului de alcool, menținerea unei greutăți normale, sport periodic și tratarea infecțiilor legate de factorii de risc, atrag atenția experții.

Citește și: Raport: Unul din cinci oameni dezvoltă cancer la un moment dat în timpul vieții

Și în România zeci de mii de persoane sunt diagnosticate anual cu cancer de diferite tipuri. Mortalitatea cea mai frecventă pentru această clasă de boli s-a înregistrat la tumorile maligne ale bronhiilor și plămânilor.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro