Popcorn, o gustare care nu îngraşă

De Unica.ro pe

Miturile în materie de alimentaţie nu încetează să fie dărâmate. Printre ele se numără şi mitul floricelelor de porumb. Ia-le în calcul atunci când vrei să ronţăi ceva!
Da, este adevărat, cunoscutele floricele de porumb nu sunt atât de periculoase pe cum se crede! Dacă sunt preparate fără grăsime şi fără zahăr, ele nu afectează silueta şi potolesc foamea.

Provine din Lumea Nouă

Popcornul îşi are originile pe continentul american. În 1492, când Cristofor Columb a ajuns în America, porumbul de floricele era pentru amerindieni atât o sursă importantă de hrană, cât şi un ornament apreciat. Porumbul de floricele este un sortiment aparte de porumb şi poate fi galben sau alb.

Floricelele şi silueta

Studii recente realizate în Statele Unite ale Americii au arătat că floricelele de porumb sunt indicate pentru slăbit, deoarece antrenează cantităţi de aer în timpul mestecatului, „umflând” stomacul. Chiar dacă nu sunt consistente, ele potolesc foamea. Floricelele de porumb sunt bogate în fibre şi conţin vitaminele B1 şi B2, precum şi potasiu. Vitamina B1 alungă nervozitatea şi întăreşte sistemul nervos, de aceea, dacă vrei să ronţăi ceva, floricelele sunt o soluţie excelentă. O mână de floricele cu sare are în jur de 150 kcal. Conţinutul de fosfaţi nu este neglijabil – un bol cu popcorn are de trei ori mai mulţi fosfaţi decât un bol cu lapte şi mai puţine calorii decât un grepfrut. Câteva floricele consumate înainte de masă taie pofta de mâncare şi ajută digestia. Carbohidraţii digestibili din popcorn oferă suficientă energie şi se presupune că ajută organismul să ardă grăsimile. Deşi floricelele se prăjesc de obicei în grăsime, este indicat să le prepari fără grăsime şi doar cu puţină sare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro