Folosirea incorectă a aerului condiționat slăbește imunitatea

De Oana Savin pe
În zilele caniculare de vară îți dorești să ajungi cât mai curând într-un loc în care există aer condiționat. Acesta este benefic pentru persoanele în vârstă și pentru cei cu probleme cardiace, însă dacă este folosit necorespunzător, aerul condiționat te poate îmbolnăvi.

Diferențele mari de temperatură dintre mediul ambiental și cel înconjurător supun organismul unui stres suplimentar ce influențează direct imunitatea, potrivit Sfatulmedicului.ro

De asemenea, filtrele necurățate favorizează transmiterea virușilor și bacteriilor în spațiile închise, neaerisite.

Specialiștii avertizează că întrebuințarea pe termen lung a sistemelor de climatizare favorizează acumularea kilogramelor în plus pentru că, prin folosirea sistemelor de ventilație artificială organismul nu mai depune efort pentru reglarea temperaturii, iar în acest fel este redus consumul energetic.

Aerul condiționat accentuează afecțiunile

Potrivit studiilor, 28% dintre persoanele care trăiesc în casele climatizate suferă de rinită, comparativ cu doar 5% dintre cei care locuiesc în case ventilate natural. De asemenea, aproximativ 35% dintre persoanele care trăiesc în spații climatizate suferă de congestie nazală.

Medicii atrag atenția că utilizarea incorectă a aparatelor de aer condiționat poate crea serioase probleme de sănătate sau le poate accelera pe cele deja existente.

Astfel pot apărea sau pot fi accentuate simptome de tip rinitic precum nas înfundat sau rinoree, strănut și dureri de gât sau de cap.

Aerul condiționat poate determina apariția tusei uscate, iar ochii pot fi afectați, apărând iritații, înroșire, lăcrimare.

Aerul condiționat pune sănătatea în pericol

Sănătatea îți poate fi pusă serios în pericol dacă utilizezi greșit aerul condiționat. Po apărea banale răceli, dar și pneumonii.

În cazul expunerii prelungite la aer condiționat și al asocierii acestuia cu alte boli cronice precum astm bronșic sau rino-sinuzită cronică, pot apărea suprainfecții bacteriene ce donduc la bronșită sau pneumonie.

Dacă jetul de aer îți bate direct în față sau în ceafă există riscul apariției unei paralizii faciale, a junghiurilor intercostale, precum și a nevralgiilor.

Bacteria care poate duce la deces

Cea mai gravă problemă legată de folosirea necorespunzătoare a aparatelor de aer condiționat este legioneloza, boală favorizată de răspândirea bacteriei Legionella pneumophila, atunci când se folosesc aparatele fără ca filtrele să fi fost curățate corespunzător.

Legioneloza se manifestă prin cefalee, dureri la nivel muscular și abdominal, diaree, febră ușoară și tuse uscată. În unele situatii, pot apărea probleme respiratorii și tuse cu expectorații, iar în cazuri grave se poate ajunge la apariția pneumoniei.

Riscul de deces în cazul legionelozei este de 20-30% în lipsa unui tratament necorespunzător și de 40-50% în cazul în care persoana suferă de o boală cronică.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019