Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Deşi sunt la modă, energizantele nu sunt neapărat benefice. Poate că îţi dau energie, dar implică şi anumite riscuri, mai ales dacă faci excese. Secretul este moderaţia. Energizantul nu este o băutură răcoritoare
Care este diferenţa între un energizant şi un suc? Sau între un energizant şi o băutură pentru sportivi? Sucul conţine apă, arome şi coloranţi. Nu are nicio influenţă asupra organismului sau, cel puţin, nu pe termen scurt.
Băuturile pentru sportivi conţin, pe lângă apă şi arome, electroliţi (sodiu, potasiu). Ele sunt menite să refacă sau să păstreze nivelul optim de hidratare în timpul şi după antrenament.
În schimb, energizantele sunt făcute, după cum spune şi numele, ca să-ţi dea energie fizică şi psihică. Dacă eşti studentă şi înveţi mult, dacă lucrezi des peste program sau eşti foarte ocupată probabil că ai încercat, măcar o dată, un energizant.
De reţinut că un energizant nu este totuna cu un suc şi nu trebuie consumat ca atare căci poate conţine substanţe care sunt periculoase în cantităţi mari.
Una dintre substanţele cele mai des folosite în energizante este taurina. În ciuda numelui, taurina nu provine de la taur. Singura legătură este că a fost sintetizată pentru prima dată din bilă de taur.
Substanţă este secretată şi de ficatul uman, dar se găseşte şi în mâncare, mai ales în fructe de mare şi carne. Taurina joacă un rol în funcţionarea musculaturii şi în controlul tensiuni arteriale, dar în ce priveşte capacitatea ei de a ne da energie nu s-a stabilit nimic clar. Se spune că ar îmbunătăţi concentrarea, memoria şi starea de spirit, dar deocamdată acest lucru nu a fost dovedit.
Al doilea „atu” al băuturilor energizante este cofeina, o altă substanţă controversată. Unii spun că este benefică, alţii spun că nu se deosebeşte cu nimic de alte droguri.
Cert este că, în corpul tău, declanşează o relaţie în lanţ care te face să simţi că ai avea mai multă energie când, de fapt, nu este aşa.
Unele energizante conţin vitamine din grupul B, despre care se crede că ar îmbunătăţi energia (din nou, nu există nicio dovadă în acest sens), inositol, carnitina sau efedrină, un stimulant al sistemului nervos central care este des folosit în produsele pentru slăbit. Pe lista de ingrediente poţi să găseşti şi extracte din plante, cum este guarana, ginsengul sau ginkgo biloba.
Cofeina, singurul ingredient eficient
Producătorii susţin că energizantele îţi îmbunătăţesc rezistenţă fizică şi mentală, puterea de concentrarea, dispoziţia şi memoria. Dar asta poate să facă şi o cană de cafea. Dintre toate ingredientele energizantelor, cofeina şi zahărul sunt singurele cu adevărat eficiente. Despre celelalte nu se ştie mare lucru. Este nevoie de mai multe studii pentru a vedea dacă taurina, carnitina, vitaminele sau inositolul sunt sau nu energizante. Despre extractele din plante se ştie cu atât mai puţin.
Aşadar, dacă observi o schimbare după ce ai băut energizant, probabil că este numai din cauza cofeinei şi a zahărului. Unele produse conţin echivalentul a trei ceşti de cafea, dacă nu chiar mai mult.
Energizantele sunt sigure numai pentru persoanele sănătoase
Având în vedere ingredientele, este normal să avem dubii cu privire la efectele energizantelor asupra sănătăţii noastre. Sunt sigure sau nu? Dacă eşti sănătoasă şi bei unul sau două pe săptămâna cu siguranţă că nu ai să păţeşti nimic rău. În general, energizantele sunt sigure dacă sunt consumate cu moderaţie. Când faci excese vei observa aceleaşi efecte secundare ca şi în cazul cafelei: palpitaţii, anxietate, insomnie, agitaţie, nervozitate şi, bineînţeles, dependenţă. Mai grav pot fi afectaţi cardiacii, copiii, diabeticii şi gravidele. Dacă eşti în una din aceste situaţii nici nu ar trebui să te gândeşti la energizante. De altfel, unii producători chiar menţionează pe ambalaj categoriile de risc.
Faci sport? Renunţă la energizante!
Un caz special este acela al sportivilor. Energizantele ar trebui să-ţi dea energie fizică, însă cofeina din ele are un efect diuretic, adică forţează rinichii să elimine apa din organism. Când faci sport, oricum se elimină multă apă prin transpiraţie, deci există riscul să te deshidratezi sever. Mai mult, cofeina şi efedrina solicită inima care nu mai poate face faţă în timpul activităţii fizice.
Alcool şi energizant – o combinaţie periculoasă
Este la modă să combini alcoolul cu un energizant şi poate ca şi gustul e bun, însă combinaţia nu este deloc benefică. Alcoolul este un deprimant al sistemului nervos central iar energizantul este un stimulant. Cofeina ascunde efectele alcoolului (oboseală, somnolenţă, ameţeală) şi te face să te simţi bine chiar dacă eşti deja „ameţită”, aşa că poţi sa bei mult mai mult decât ai bea în mod normal. În plus, şi cofeina, şi alcoolul sunt diuretice, aşa că apare, din nou, problema deshidratării.
Moderaţia este importantă
Energizantele au riscurile şi beneficiile lor. Totul este să le consumi cu moderaţie şi să alegi, pe cât posibil, mărci cunoscute. Unele conţin un cocktail de ingrediente, care de care mai exotice şi nu poţi şti niciodată ce efect au asupra organismului tău. Dacă simţi nevoia unui plus de energie, bea o cafea (măcar e mai naturală) sau, şi mai bine, mănâncă un baton din cereale integrale.