Dr. Oz: Alergia care te îngraşă. Vezi cum o depistezi!

De Erika Chivu, pe

O alergie alimentară pe care nu ai depistat-o poate să ducă la acumularea de kilograme. Iată despre ce e vorba şi cum îţi dai seama dacă ai această alergie.
Dacă ţii o dietă ca la carte şi nu reuşeşti să slăbeşti, vinovatul poate fi o alergie la lapte şi produse lactate. Aceasta e uneori mai greu de depistat pentru că simptomele sunt destul de vagi, spune dr. Oz.

Cum se manifestă alergia la lapte

Când te gândeşti la o alergie alimentară, îţi vin în minte cele care s emanifestă violent, cu dificultăţi de respiraţie sau cel puţin o urticarie. Ei bine, există şi alergii tăcute, care se manifestă abia la câteva ore sau chiar câteva zile după ce ai consumat alimentul respectiv, astfel că nici nu îţi dai seama de ce suferi. Se estimează că 50% din oameni sunt alergici la un anumit aliment şi nu o ştiu.
Dr. Oz explică ce se întâmplă de fapt: “Dacă ai alergie, lactatele provoacă înmulţirea bacteriilor periculoase în sistemul digestiv. Acestea produc toxine care provoacă inflamaţii la nivelul intestinelor şi acestea nu mai funcţionează corect”. Cu o digestie defectuoasă poţi să te îngraşi sau să ai simptome neplăcute precum diaree sau constipaţie, balonare, flatulenţă. Într-un an este posibil să te îngraşi cu peste 10 kilograme numai dinc auza unei alergii alimentare.

Cum îţi dai seama dacă eşti alergică la lapte

1. Primul pas este să elimini din dietă tot ce conţine lapte, inclusiv unt, iaurt, brânzeturi. Dar trebuie să fii atentă şi la sursele ascunse de lapte: prăjiturile, mezelurile, conservele de peşte, pâinea, batoanele proteice.
Toate acestea pot să conţină fie proteine din lapte, fie caseină (zer), fie lactoză (zahărul din lapte). Pentru a depista sursele ascunse trebuie să citeşti cu mare grijă etichetele.
Timp de o săptămână evită tot ce conţine lapte.
2. Următorul pas este să îţi refaci tractul digestiv cu ajutorul bacteriilor “bune” care se găsesc în suplimentele cu probiotice. Alege un produs care să conţină bifidobacterii şi lactobacili şi ia-l zilnic conform prospectului. Această fază durează tot o săptămână, timp în care nu ai voie să mănânci lactate.
3. După cele două săptămâni în care nu ai consumate lactate, e momentul să le reintroduci pe rând pentru a vedea dacă ai sau nu o alergie. De exemplu, în prima zi poţi să mănânci un iaurt, urmând ca apoi să fii atentă la simptomele unei eventuale alergii: balonare, oboseală, flatulenţă, diaree.
Dacă în urma acestui test crezi că ai putea avea alergie la lactate, consultă medicul pentru analize şi tratament.
Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!