Ai grija de pielea ta!

De Corina Buhagiar pe

Vine vara, bine-mi pare… c-o sa stam mai mult la soare! Daca inchizi un pic ochii, parca il simti deja cum te incalzeste. A, ba nu. E doar radiatia monitorului!

Hai sa revenim un pic la realitate, pentru o discutie serioasa. Stiu ca iubesti soarele si nuanta ciocolatie pe care pielea ta o are dupa vacanta. Si e la fel de adevarat ca intotdeauna ca Soarele e un remediu ideal pentru anemie, depresie sau rahitism.

Dar, daca nu vrei sa se transforme din prieten in dusman, trebuie sa fii cu multa bagare de seama! Pentru ca razele UVB si UVA sunt extrem de nocive pentru pielea ta. Iar expunerea haotica la soare e cauza principala a melanomului, adica o forma de cancer al pielii. Nu-i de glumit! 37.000 de persoane mor in fiecare an din cauza melanomului, iar cancerul de piele este cel mai frecvent tip de cancer. Mai ales pentru cei cu pielea deschisa la culoare si care se ard usor riscul e mai mare. Dar si pentru cei care au predispozitie genetica (au mai avut cazuri de melanom in familie).

O campanie de salvat vieti

Societatea Romana de Dermatologie, alaturi de Avene Laboratoires si Schering-Plough, a lansat cu ocazia Zilei Europene A Melanomului, a IV-a editie a programului national de prevenire si depistare a leziunilor maligne cutanate, sub sloganul „O alunita iti poate curma viata! Un consult ti-o poate salva”.

Ce inseamna asta? Ca pe data de 25 mai, 240 de medici dermatologi din toata tara, membri ai Societatii Romane de Dermatologie (SRD), sunt la dispozitia celor care doresc si vor oferi pacientilor consultatii gratuite. Poti sa verifici daca alunitele tale sunt bune sau rele! Vei primi, de asemenea, sfaturi despre cum sa-ti protejezi pielea cu ajutorul produselor de fotoprotectie.

Tot ce trebuie sa faci este sa te programezi pentru consultatia gratuita in perioada 18-22 mai la numarul de telefon 0800 800 883, in intervalul orar 8:00-20:00.

Anul trecut au au fost consultati gratuit peste 2090 de pacienti in intreaga tara. Pentru 77 dintre ei s-a pus diagnosticul de melanom, iar peste 100 au fost diagnosticati cu alta forma de cancer cutanat. Toate leziunile diagnosticate sunt determinate de expunerea indelungata si neprotejata la soare.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv