Motivul pentru care Oprah Winfrey nu a avut niciodată copii

De Ioana Tătaru pe 25 ianuarie 2019
Deși are o carieră de succes și este cunoscută în întreaga lume, la aproape 65 de ani, Oprah Winfrey nu a avut niciodată copii și nu regretă acest lucru. De curând, vedeta a mărturisit de ce a luat decizia de a nu avea urmași.

Oprah

Chiar dacă, la sfârșitul lunii ianuarie, Oprah Winfrey va împlini 65 de ani, aceasta nu regretă deloc că până la această vârstă nu a făcut copii. Vedeta de televiziune a declarat că nu a avut niciodată instinct de mamă, cu toate că îi plac copii.

„N-am crezut niciodată că instinctul matern este pentru mine. Îmi plac copiii, dar îmi plac ceva de genul: Bună, puștiule, ok, acum du-te de aici! Îmi plac copiii atunci când pot să îmi vorbească și să îmi spună ce problemă au. Asta înseamnă pentru mine a avea copii”, a spus Oprah Winfrey, la un eveniment special pentru o școală de fete din Africa, potrivit People.

Într-un alt interviu, Oprah a mărturisit că nu ar avea răbdare să crească un copil

„Nu am dorit să am copii. Nu aș fi fost o mamă bună pentru acei copii. Nu am răbdare. Am răbdare pentru cățeluși, dar și răbdarea pentru ei îmi trece repede”, a dezvăluit producătoarea TV.

Alegerea vedetei de a nu avea copiii poate fi justificată de copilăria grea pe care aceasta a avut-o. Născută de o mamă adolescentă, Oprah a fost crescută de bunică până la șase ani. Apoi a ajuns în grija mamei, care a neglijat-o mult timp. Așa se face că, la vârsta de nouă ani, a fost abuzată sexual de unchiul ei, un văr și un prieten de familie, în timp ce mama ei era la serviciu, un serviciu care abia le asigura traiul de zi cu zi.

La 14 ani, vedeta a mai trecut printr-un moment tragic: a rămas însărcinată, iar fiul ei a murit curând după naștere. Oprah a făcut această dezvăluire în show-ul său tv, iar din cauza acestor tragedii, vedeta a luat decizia de a nu deveni niciodată mamă.

Oprah Gail Winfrey este o realizatoare de televiziune americană, cunoscută mai ales pentru serialul talk-show care îi poartă numele „Oprah Winfrey Show”. Oprah, la 19 ani, a devenit primul corespondent de presă afro-american.

Sursa foto: Hepta.ro

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite