Maria Lucia Hohan este designerul vostru autohton favorit. Asta rezultă în urma unui sondaj postat pe unica.ro unde v-aţi votat preferaţii. În top, îi urmează Irina Schrotter…
… şi Ingrid Vlasov.
Maria Lucia Hohan a obţinut 30.3% din voturi, reuşind astfel să obţină coroniţa pentru cel mai apreciat designer din România.
Pe podium s-au clasat şi Irina Schrotter, cu 25.1% şi Ingrid Vlasov ce a cumulat 12.5% din totalul de voturi.
În Top 5 designeri români apreciaţi de voi le regăsim pe tinerele creatoare de modă Corina Vlădescu şi Alexandra Calafeteanu, ce au adunat procentaje de 6.4%, respectiv 5.9%.
Tânăra creatoare de modă se joacă armonios cu materialele şi ţesăturile şi dă naştere unor piese vestimentare preţioase, pe care ţi le doreşti cu ardoare în garderobă atunci când le vezi.
Maria preferă pielea pe care o combină cu accesorii şi croieli inedite. Adoră să experimenteze şi ţine la libertatea de creaţie.
„Sunt onorată de faptul că cititoarele unica.ro au ales MLH în topul preferinţelor lor. Îmi doresc ca şi creaţiile mele să rămână mereu printre favoritele lor, iar pentru asta lucrăm intens la realizarea de noi colecţii – mai frumoase, mai purtabile şi mai accesibile.
Mulţumesc din suflet celor care sunt alături de noi în acest proces creativ şi de abia aşteptăm să le dezvăluim noua colecţie de primăvară/ vară 2011 precum şi linia exclusivă de pantofi MLH”.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Irina Schrotter
Irina Schrotter este unul dintre cei mai prolifici designeri din România.
Medic la bază, Irina s-a lăsat condusă de pasiunea pentru modă şi a făurit colecţii fantastice ce i-au adus faimă şi apreciere.
Irina Schrotter a relansat ideea de eleganţă în vestimentaţie şi promovează conceptul de feminitate absolută.
„Le mulţumesc cititoarelor care au urmărit şi apreciat munca mea în acest domeniu.
E o mare bucurie pentru mine ca după 20 de ani în care marca Irina Schrotter a crescut natural, sprijinită de încrederea şi deschiderea arătată de cumpărătoarele din România şi din toată lumea pentru designul românesc, să aflu că echipa Irina Schrotter s-a clasat pe una dintre poziţiile fruntaşe în preferinţele celor care citesc publicaţia dumneavoastră.
De asemenea, multumesc în mod special publicaţiilor din România care susţin, la rândul lor, designul românesc”.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Ingrid Vlasov
Ingrid Vlasov este un nume emblematic în sfera designului românesc. Colecţiile sale sunt aplaudate şi în ţară, dar şi peste hotare.
Ingrid a fost singurul creator de modă autohton ce a figurat în calendarul Paris Fashion Week de anul acesta, iar Lady Gaga este una dintre celebrităţile internaţionale ce îi poartă creaţiile.
Stilul abordat de Ingrid se defineşte print-un lux contemporan ce respiră un aer proaspăt de feminitate şi modernism.
Atunci când creează, Ingrid Vlasov se lasă inspirată de ploaie, dragoste, istorie, catifea, echilibru, sensibilitate, lux sau floarea de liliac…
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Corina Vlădescu
Corina Vlădescu este un tânăr designer ce promite enorm.
Absolventă a Facultăţii de Artă, secţia de design vestimentar, Corina creează hainele cu pasiune, iar asta se vede.
Piesele sale păstrează un uşor iz gothic, ce potenţează şi mai tare fragilitatea discursurilor vestimentare. Hainele semnate Corina Vlădescu se remarcă prin ineditul croielii şi atenţia la detalii.
„Mă bucură faptul că după nici trei ani de activitate publicul mă vede deja între primii designeri de modă din România şi îi mulţumesc pentru voturi.
Este o bucurie să vezi că publicul român începe din ce în ce mai mult să aprecieze şi să poarte designeri locali”.
Citeşte continuarea în pagina următoare!
Alexandra Calafeteanu
Alexandra Calafeteanu celebrează femeia cu fiecare creaţie pe care o făureşte.
Piesele sale vestimentare sunt o odă adusă romantismului, luxului accesibil şi bunului gust.
Alexandra Calafeteanu este un designer tânăr, ce demonstrează cu fiecare colecţie cât este de talentată şi cât suflet pune în fiecare piesă vestimentară.
„Sunt foarte încântată să aud că sunt în Top 5 designeri preferaţi de femeile din România şi le mulţumesc utilizatoarelor că m-au votat.
Totodată nu pot decât să mă bucur că româncele apreciază şi susţin designerii autohtoni şi cumpără din ce în ce mai des creaţiile noastre.
Personal, le pregătesc o nouă colecţie primăvară/vară 2011, ce se adresează femeii romantice, dar puternice, care vrea să treacă dincolo de canoanele standard ale modei.”