Greşeli de machiaj pe care le faci vara şi cum să le corectezi

De Revista Unica, pe

Învaţă să faci faţă temperaturilor crescute şi umidităţii, care aduc provocări pentru machiaj. Iată soluţiile celor mai comune probleme şi greşeli de machiaj pe care le faci.

Greşeli de machiaj

Mi-au rămas în memorie fotografiile de acum doi ani când actriţa Catherine Zeta-Jones şi-a făcut apariţia la un eveniment de amploare din New York cu tenul „carbonizat“. Nu am aflat deocamdata cine a fost creatorul machiajului său, însă bănuiesc că make-up artistul respectiv a încercat să copieze stilul lui Cher, din anii ’70. Rezultatul? Tenul bietei Catherine arăta ca şi cum mai degrabă ar fi trecut printr-o furtună de nisip decât ca şi când s-ar fi întors de la plajă. Ce am reţinut atunci a fost că machiajul verii, deşi e simplu, nu-i la îndemâna oricui. Formulele uşoare ale produselor pot determina descompunerea acestuia, autobronzantul poate arăta uneori amuzant pe faţă şi, întotdeauna, cu mai puţin machiaj arăţi mai bine.

Exces de pudră bronzantă

Pudra închisă la culoare, cu efect iluminator, te face să pari ca şi cum te-ai fi prăjit la cuptor.
Soluţia: O regulă de neîncălcat: niciodată nu alege o pudră cu două tonuri mai închisă decât pielea. Evită pudrele strălucitoare dacă ai riduri, pentru că atrag atenţia asupra lor. Cu o pensulă deasă  tamponează zonele unde soarele atinge, în mod natural, faţa: bărbia, obrajii şi puntea nasului. Pentru a evita să pari ştearsă, nu aplica aceleaşi tonuri de cupru pe pleoape şi obraji. Încearcă nuanţe contrastante de corai sau piersică pentru a-ţi evidenţia trăsăturile.
Machiaj: Cum să corectezi defectele ochilor

Machiajul care se topeşte

Ai trecut la produsele cu texturi uşoare, precum crema nuanţatoare de faţă şi fardurile-pudră, dar machiajul tău devine neuniform la mijlocul zilei.
Soluţia: Formulele emoliente, cremoase pot lăsa o peliculă alunecoasă pe faţă, ceea ce face dificilă „lipirea“ machiajului de piele. Schimbă-le cu produse cu texturi lejere , care să-ţi hidrateze şi protejeze tenul, fără a afecta machiajul. Un alt truc: după ce ai aplicat produsul hidratant, aşteaptă cinci minute ca să fie absorbit de piele înainte de aplicarea fondului de ten.

Ochi de raton

Mascara waterproof, care e suficient de rezistentă pentru a face faţă băilor în piscină, se împrăştie, lăsându-ţi nişte pete imense în jurul ochilor.
Soluţia: Formulele waterproof se dizolvă când vin în contact cu orice ulei – de la cele naturale, care se formează pe pleoape, până la cele din cremele speciale pentru ochi. Ca să eviţi să arăţi ca un raton, după ce crema de ochi s-a uscat, aplică un strat fin de iluminator-pudră care să absoarbă excesul. Dacă ai probleme cu mascara ce se  întinde sub genele inferioa-re, renunţă la ea vara.

«Mănuşi» de autobronzant

De câte ori foloseşti acest produs, inevitabil rămâi cu pete portocalii pe mâini.
Soluţia: Pentru a-ţi bronza mâinile fără a-ţi păta palmele, ai două opţiuni. Fie foloseşti un produs dintr-un tub care se poate presa sau cu dozator pe care apeşi şi aplici o cantitate mică pe spatele mâinilor, masându-le una de cealaltă pentru a ajuta crema să pătrundă în piele, fie apelezi la un autobronzant-spray , pe care îl aplici pur şi simplu, fără a mai fi nevoie de masaj pentru ca să intre în piele. Pentru un rezultat natural, ia un beţişor pentru urechi înmuiat în demachiant non-gras şi curăţă zona din jurul unghiilor şi cuticulelor.
Machiajul ton sur ton, secretul frumuseţii

Conturul inestetic al buzelor

Deoarece foloseşti pentru buze o formulă de vară, precum glossul, la prânz mai ai doar o dungă în jurul acestora.
Soluţia: Alege un creion de contur  cu cel mult o nuanţă mai închis decât rujul sau glossul folosit – astfel nu se va crea un contrast notabil – şi nu  aplica pudră sau fond de ten sub culoarea de pe buze, căci se va observa. Foloseşte un creion cu vârful moale şi urmăreşte forma naturală a buzelor, începând din centru spre exterior, apoi colorea-ză-le cu creionul, pentru o culoare de durată. Aplică glossul  doar în centrul buzelor, pentru a crea volum.

Machiajul care te face palidă

Prin folosirea machiajului pastelat, în loc să obţii un machiaj fresh, de vară, pari, mai degrabă, ştearsă şi obosită.
Soluţie: Renunţă la culorile opace şi foarte clare şi alege pasteluri transparente, cremoase, pentru pleoape, buze şi obraji, care să permită pielii să respire . Aceste formule conţin mai mulţi pigmenţi de culoare, comparativ cu cele prăfuite şi mate. Pentru a compensa delicateţea pastelurilor, definește-ţi privirea adăugând la baza genelor o nuanţă intensă de violet sau brun-roșcat sau un eyeliner gri-cărbune şi mascara neagră.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro