Natura vine în sprijinul pielii tale! Atât fructele, cât şi legumele pot constitui o bază pentru numeroase măşti proaspete şi foarte sănătoase care hidratează, hrănesc şi curăţă tenul. Iată câteva idei recomandate de specialist, pe care le poţi face oricând, chiar la tine acasă.
► BANANELE HRĂNESC
Pentru tenul uscat este recomandată o mască cu banane şi miere. Amestecă o banană, pe care ai pisat-o cu furculiţa, cu o lingură de miere şi puţin iaurt. Lasă să acţioneze asupra pielii, care va fi mai catifelată după numai 20 de minute, apoi clăteşte-te cu apă călduţă.
► STRUGURII HIDRATEAZĂ
O mască din struguri ajută mult tenul deshidratat şi este la fel de indicată şi pentru tenul gras, pentru că reuşeşte să reducă porii dilataţi. Ce trebuie să faci? Iei câteva boabe de struguri, le zdrobeşti şi le aplici pe tenul curăţat în prealabil. Laşi 20 de minute şi apoi clăteşti.
► PIERSICA ESTE NUTRITIVĂ
Decojeşte şi apoi zdrobeşte o piersică coaptă, pe care o amesteci cu o lingură de smântână. Omogenizează şi aplică masca pe faţă. După ce o laşi să acţioneze timp de 20 de minute, cureţi pielea cu apă caldă.
Unele dintre cele mai căutate fructe de toamnă, perele conţin multe vitamine şi sorbitol, care are un efect emolient asupra pielii. Curăţă o pară, paseaz-o şi amestec-o apoi cu o lingură de miere. La acest amestec poţi adăuga şi puţină cremă hidratantă. Întinde bine pe toată suprafaţa feţei, lasă 15-20 de minute, şi clăteşte cu apă caldă.
► ROŞIILE MINERALIZEAZĂ
Îndrăgitele roşii, vedetele verii, conţin multe săruri minerale, vitamine şi mult potasiu. Sunt indicate pentru tenul gras, cu porii dilataţi şi cu o culoare pământie. Aplică-ţi mai multe felii de roşii pe suprafaţa tenului şi lasă-le 10 minute. Apoi mai taie o roşie pe jumătate şi foloseşte una dintre părţi pentru tamponarea feţei. După 20 de minute, te speli cu apă călduţă.
Tenul gras a avut de suferit vara asta, dar o mască naturală din castravete o să îi vină în ajutor, pentru că va avea ca efect reducerea porilor deschişi şi o reîmprospătare. Curăţă un castravete de coajă, rade-l şi stoarce apoi zeama, pe care o amesteci cu un albuş bătut spumă. Aplici pe faţa curată şi laşi să acţioneze 20 de minute. După clătire, întinde puţină cremă hidratantă. Tot pentru tenul gras este foarte indicat şi pepenele roşu, care, amestecat cu argilă, reduce porii, dar şi hidratează, deoarece conţine o mare cantitate de apă.
Foto: Thinkstock