Dylan, fiica lui Sean Penn face furori în lumea modei

De Oana Savin pe 22 noiembrie 2018
Fiica marelui actor Sean Penn face furori în lumea mondenă. Dylan Francesca Penn a reușit să devină o femeie fatală prin intermediul unor fotografii în care apare goală.

Dylan, fiica lui Sean Penn cu Robin Wright, este o prezentță constantă la Săptămânile Modei, unde prezintă haine scumpe, ale unor designeri celebri.

Adesea, ea este fotografiată în prajma unora dintre cele mai cunoscute personalități.

Dylan, în vârstă de 27 de ani, a beneficiat întotdeauna de susținerea părinților săi. Aceștia nu și-au descurajat niciodată fiica să facă lucruri îndrăznețe. Mai mult, ei au încurajat-o când aceasta a fost protagonista unui pictorial incendiar, dedicat domnilor.

Dylan a pozat nud, fără urmă de inhibiții.

Nu mi-aș fi imaginat că va fi atât de greu să pozez acoperită doar de o geantă. Am fost foarte onorată când am primit această propunere și sunt mândră că apar pe coperta unei reviste de asemenea anvergură. Să lucrez cu (fotograful) Tony Duran a fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată”, a declarat tânăra referitor la experiența pictorialului nud.

Totodată, ea a precizat că nu va accepta niciodată să facă un pictorial pentru alte reviste de bărbați. Totuși, ea nu refuză colaborările cu fotografi renumiți pentru bradurile de modă consacrate.

Citește și: Julia Roberts a dezvăluit care a fost cel mai jenant moment al carierei sale 

Citește și: Rihanna, o vedetă mofturoasă: „Nici nu știe ce vrea să mănânce” 

Sursă foto: Hepta

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"