Zile libere august. Calendarul sărbătorilor legale

De Unica.ro pe
După weekend-ul prelungit de Rusalii, se apropie încă o zi declarată nelucrătoare. Iată cum arată calendarul sărbătorilor legale din România pentru restul anului 2019 și ce zile libere avem în august. 

Potrivit calendarului sărbătorilor legale, în 2019 românii au avut parte deja de 10 zile libere, iar până la finalul anului vor mai fi încă 5 zile declarate nelucrătoare de către statul român. Să vedem care sunt zilele libere din august trecute în calendarul sărbătorilor legale.

Zile libere august. Calendarul sărbătorilor legale

Următoarea zi în care angajații români vor sta acasă este 15 august, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului sau Sfântă Mărie Mare, așa cum mai este cunoscută această sărbătoare. Nu este o zi de bucurie, ci de întristare, fiind amintită moartea și înălțarea Maicii Domnului. Este totodată și Ziua Marinei, Fecioara Maria fiind patroana spirituală a marinarilor.

Zilele libere din august ar putea fi două, dacă statul va face punte între marea sărbătoare, care pică într-o zi de joi și weekend. Astfel, salariații români ar putea beneficia de o minivacanță.

Ce zile libere urmează după 15 august

Următoarele sărbători când se vor acorda zile libere legale sunt Sfântul Andrei, în 30 noiembrie, și Ziua Marii Unirii, în 1 decembrie, dar acestea vor pica în weekend. Ulterior acestor date, va mai fi liber doar în prima și a doua zi de Crăciun, respectiv 25 (miercuri) și 26 decembrie (joi).

Calendarul sărbătorilor legale

Potrivit Codului Muncii, lista zilelor nelucrătoare de sărbătoare legală sunt următoarele:

  • 1 ianuarie – Anul Nou
  • 2 ianuarie – Anul Nou
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Romaniei
  • 26 aprilie – Vinerea Mare
  • 28 aprilie – Prima zi de Paște
  • 29 aprilie – A doua zi de Paște
  • 1 mai –  Ziua Muncii
  • 1 iunie – Ziua Copilului
  • 16 iunie – Rusalii
  • 17 iunie – A doua zi de Rusalii
  • 15 august (joi) – Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie (sambata) – Sfântul Andrei
  • 1 decembrie (duminica) – Ziua Marii Uniri
  • 25 decembrie (miercuri) – Prima zi de Crăciun
  • 26 decembri (joi) – A doua zi de Crăciun

Pentru că două dintre cele 5 zile libere care au rămas până la finalul anului cad în weekend, românii vor mai avea doar 3 zile nelucrătoare de care se pot bucura.

Cei care doresc să își planifice vacanțele de anul viitor, pot verfica aici zile libere 2020

Cum sunt recompensați românii care lucrează în zilele libere

Pentru salariații a căror activitate nu poate fi intreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității, cum ar fi unitățiile sanitare sau cele de alimentație publică, angajatorul este obligat să compenseze cu zile libere în următoarele 30 de zile.

În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere în august sau pentru restul sărbătorilor, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele trecute în calendarul sărbătorilor legale, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Andreea Antonescu a oferit mai multe detalii despre divorț

Andreea Antonescu a oferit mai multe detalii despre divorț