Adormirea Maicii Domnului. Tradiții, obiceiuri și superstiții pe 15 august

De Amelia Matei pe
Sfânta Maria Mare, sau Adormirea Maicii Domnului, este o sărbătoare creștină care împletește obiceiurile religioase și tradițiile populare, este o sărbătoare care are multiple semnificaţii teologice şi spirituale pentru credincioşi, dar în primul rând este o sărbătoare de tristeţe căci se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria, așa că nu este zi de onomastică.

Cei care poartă numele Sfintei Maria îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, respectiv la Naşterea Maicii Domnului.

Moartea Maicii Domnului și înălțarea ei la cer înseamnă dăinuirea ei prin iubirea infinită a Fiului ei, iar inima ei de mamă se uneşte cu inima Fiului.

Pe lângă semnificaţia religioasă a sărbătorii, se transmit în popor o serie de obiceiuri şi superstiţii:

Există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică în această zi, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, dar şi miere, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor.

Fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. Înfelul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.

Femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi.

În dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele și se dă de pomană în memoria celor trecuți în neființă.

Fetele care doresc să se marite trebuie să spele cu apă de busuioc icoana Maicii Domnului pentru ca Fecioara să le ajute să-şi întâlnească alesul.

Înflorirea trandafirilor chiar de Sfânta Mariei trădează sosirea unei toamne blânde şi îndelungate.

Se spune că în această zi rugăciunile către Sfânta Marie sunt cele mai ascultate din tot anul, aşa că dacă ai probleme grave, nu ezita să spui o rugăciune.

Schimbările de anotimp au fost interpretare în popor că fiind semne ale tristeții naturii, care regretă plecarea Sfintei Fecioare. Din acest motiv, iarba nu mai crește, iar frunzele încep să se îngălbenească.

Tot în 15 august este Ziua Marinei, Maica Domnului fiind patroana spirituală a marinarilor.

Citește și – De ce femeile nu au voie pe muntele Athos

Citește și – Enigme din viaţa Mântuitorului Iisus

Foto – Shutterstock

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită