Psiholog: Instagram poate duce la depresie și anxietate

De Oana Savin pe
Efectele negative ale Instagram asupra utilizatorilor. Cu peste un miliard de useri în întreaga lume, se pare că rețeaua de socializare poate duce la depresie și anxietate. Cel puțin așa susțin psihologii.

Potrivit psihologului Lenke Iuhoș, folosirea Instagram poate produce anxietate, despresie, singurătate, poate afecta calitatea somnului, impactul asupra imaginii propriului corp și teama de a nu fi la curent.

Cunoașterea persoanelor noi de pe Instagram, ştiri noi, poze ca la carte, doar gândul asupra lor e capabil să provoace nelinişte profundă în cazul persoanelor vulnerabile. Stresul acela necontrolat, care dispare doar atunci când e vizualizată o postare, dă impuls neliniştii fără a ştii măcar de ce. Oamenii care îşi trăiesc viaţa mai mult în mediul online au tendinţa de a trata viaţa reală numai pe fugă. Se bucură când primesc calificative în mediul online şi nu prea îi mai interesează opinia oamenilor despre ei în viaţa reală. Instagram-ul, mai nou, oferă o imagine distorsionată, în sensul că sunt evidenţiate, tăiate din context, doar momentele în care zâmbim pentru câteva secunde, clipe percepute de mulţi ca un model care se poate îndeplini, drept pentru care stările de anxietate au crescut exponenţial”, susține Iuhoș, citat de Mediafax.

Adulții şi adolescenţii, în special femeile şi tinerele fete, se pot simţi nesigure în pielea lor, văzând versiunea falsă a perfecţiunii altcuiva. Acest lucru poate duce la un nivel mai scăzut al satisfacţiei de viaţă şi poate afecta drastic starea de spirit a unei persoane. O postare poate să genereze aşteptări nerealiste la tinerii vizitatori. Imaginile, dar mai ales poziţiile de fotografii formează percepţia sinelui prin asemănarea propriului corp cu poze care, de multe ori, sunt aranjate în aşa fel încât, cel care apare în poză, să fie versiunea lui cea mai înaltă. Mulţi nu au încercat încă să vizualizele Instagram-ul cu detaşare, ca o versiune mai sănătoasă a propriei vieţi, prin propriul stil”, a explicat psihologul.

Instagram induce teama de a nu fi la curent. Acest efect apare în special în rândul adolescenților care vor să se autocunoască. Ei așteaptă să li se ofere modele care să îi inspire.

Trendul poate fi mişcarea corpului, ţinuta mai altfel ca până ieri. Această schimbare deseori e bruscă pentru ei, adolescenţi, deoarece ei văd imagini postate, însă de la o fotografie cu cineva până la adopta acel stil calea e lungă. Această adaptare la stil, abordarea noului look presupune efort substanţial din partea tânărului. Teama aceea de a nu aparţine unui grup este cauzată de convingerile proprii care se bazează pe condiţionări. Când deja îţi forţezi stilul, expunerea imaginii tale sociale, apare starea de teamă alimentată de nesiguranţa în propria imagine. Persoanele care se confruntă cu astfel de inamici, sunt oameni care de multe ori iau decizii atunci când totul în mintea lor este sub semnul întrebării. Neîncrederea în propria persoană naşte frică”, a concluzionat Lenke Iuhoș.

Sursă foto: 123rf.com

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica