Premiile BAFTA 2021. Lista câștigătorilor

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 12 aprilie 2021, 09:43
Premiile BAFTA 2021 au fost anunțate duminică seară, într-o ceremonie organizată la Londra. Lungmetrajul „Nomadland'' a fost marele câștigător. Premiul pentru cel mai bun documentar, categorie la care a fost nominalizat și filmul „Colectiv”, a fost primit de „My Octopus Teacher”.

Premiile BAFTA 2021 au fost acordate duminică, 11 aprilie, într-o ceremonie restrânsă din cauza pandemiei de COVID-19, ce a avut loc la Royal Albert Hall din Londra. Lungmetrajul „Nomadland”, în regia lui Chloe Zhao, a fost desemnat cel mai bun film în cadrul celei de-a 74-a ediţii a galei premiilor Academiei britanice de film şi televiziune. Filmul a câștigat alte trei premii: pentru cel mai bun regizor, pentru cea mai bună imagine și pentru cea mai bună actriță în rol principal.

Anthony Hopkins a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal, pentru interpretarea sa din The Father. La categoria cel mai bun documentar My Octopus Teacher a fost desemnat marele câștigător și este considerat favorit la premiile Oscar. La aceeași categorie a fost nominalizat și filmul Colectiv, fiind pentru prima oară când un film românesc a ajuns în cursa pentru un trofeu BAFTA.

Cele două documentare se află pe lista finaliștilor și la Premiile Oscar, ce vor fi decernate în data de 25 aprilie, potrivit Libertatea.ro.

Citește și: Ce mănâncă Ramona Bădescu pentru a arăta perfect la 52 de ani. Actrița are și un truc matinal care face minuni pentru siluetă

De ce a dormit George Burcea două luni în fața blocului Vivianei Sposub

Emily Burghelea a născut. Prima imagine cu fetița

Prințul Philip, acuzat în repetate rânduri că a înșelat-o pe Regina Elisabeta a II-a

Prințul William nu a participat la ceremonia premiilor BAFTA

Prințul William, președintele BAFTA, nu a participat la ceremona premiilor BAFTA, așa cum anunțase inițial. Acesta este în doliu după ce vineri, 9 aprilie, bunicul său, prințul Philip. Ducele de Cambridge, nepotul reginei Elisabeta a II-a ar fi trebuit să susţină duminică un discurs, înregistrat, prin care celebra rezistenţa industriei cinematografice din ultimul an.

Prinţul William urma să aibă o intervenţie în timpul evenimentului de sâmbătă, într-o conversaţie înregistrată în prealabil cu Jenny Beavan, creatoare de costume, şi Sharon Martin, specialistă în machiaj şi coafură, despre turnarea filmelor în condiţii de lockdown şi procesul de producţie, potrivit Agerpres.

Prințul Philip, duce de Edinburgh, a fost primul preşedinte al British Academy of Film and Television Arts, din 1959 până în 1965, şi a continuat să sprijine organizaţia pe tot parcursul vieţii.

BAFTA a declarat într-un comunicat emis vineri: „Suntem profund întristaţi de decesul Alteţei Sale Regale prinţul Philip, duce de Edinburgh, a cărei strânsă asociere cu Academia s-a întins pe o perioadă de peste 60 de ani”.

 

Premiile BAFTA 2021. Lista câștigătorilor

Aceasta este lista câștigătorilor premiilor BAFTA 2021:

Cel mai bun film: Nomadland (regia Chloe Zhao)

Cel mai bun film britanic: Promising Young Woman (regia Emerald Fennell)

Cel mai bun regizor: Chloe Zhao ( Nomadland)

Cel mai bun actor în rol principal: Anthony Hopkins (The Father)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Frances McDormand (Nomadland)

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya (Judas and the Black Messiah)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Yuh-Jung Youn (Minari)

Cel mai bun scenariu original: Promising Young Woman (Emerald Fennell)

Cel mai bun scenariu adaptat: The Father (Christopher Hampton, Florian Zeller)

Cel mai bun film străin: Another Round (Thomas Vinterberg)

Cel mai bun documentar (categorie la care a concurat și filmul „colectiv” al lui Alexander Nanau): My Octopus Teacher (Pippa Ehrlich, James Reeda)

Cel mai bun lungmetraj animat: Soul (Pete Docter, Dana Murray)

Cel mai bun debut al unui regizor, scenarist sau producător britanic: His House (Remi Weekes)

Cea mai bună coloană sonoră: Soul (Jon Batiste, Trent Reznor, Atticus Ross)

Cea mai bună imagine: Nomadland (Joshua James Richards)

Cel mai bun montaj: Sound of Metal (Mikkel E.G. Nielsen)

Cea mai bună scenografie: Mank (Donald Graham Burt, Jan Pascale)

Cel mai bun design de costume: Ma Rainey’s Black Bottom (Ann Roth)

Cel mai bun machiaj/cele mai bune coafuri: Ma Rainey’s Black Bottom (Matiki Anoff, Larry M. Cherry, Sergio Lopez-Rivera, Mia Neal)

Cel mai bun sunet: Sound of Metal (Jaime Baksht, Nicolas Becker, Phillip Bladh, Carlos Cortés, Michelle Couttolenc)

Cele mai bune efecte vizuale: Tenet (Scott Fisher, Andrew Jackson, Andrew Lockley)

Cel mai bun scurtmetraj britanic de animaţie: The Owl and the Pussycat

Cel mai bun scurtmetraj britanic: The Present

Cea mai bună distribuţie: Rocks (Lucy Pardee)

Rising Star Award (trofeu votat de public): Bukky Bakray.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!