(P) Aranjamente florale pentru companii – Private Flower Shop by The Flower Society

De Unica.ro pe
The Flower Society este un atelier floral din Bucureşti, situat undeva în centrul oraşului, pe o stradă cu un farmec aparte. Fiecare zi a noastră începe (şi continuă) idilic şi ne-ar plăcea că fiecare dintre voi să aibă parte  de o calatorie intr-un loc primitor în fiecare dimineaţă, când ajungeţi la birou.

Prezenţa florilor ne face fiecare zi mai frumoasă, ne stârneşte creativitatea, ne trezeşte simţurile la realitate, dă culoare fiecărei zile. Şi pentru că nouă ne place în primul rând să răspândim bucurie, ne-am gândit că am putea să inspirăm şi pe cei din jurul nostru.

aranjament floral

În felul acesta, am ajuns să ne gândim la un produs dedicat segmentului corporate – Private Flower Shop – un abonament special pentru companii care doresc să îşi înfrumuseţeze birourile sau spaţiile comerciale, să îşi întâmpine angajaţii şi clienţii cu aranjamente florale deosebite. Simpla prezenţă a unui aranjament floral poate crea o atmosfera mult mai relaxată şi mai…parfumată! Ne-au confirmat-o chiar clienţii noştri, care au ajuns în cele din urmă să opteze pentru abonamente anuale.

Iar dacă vorbim despre costuri, acestea pot varia între 600 – 3.000 de lei/lună, iar preţul va include şi refresh-ul săptămânal al aranjamentelor. Adică, la câteva zile după livrare, unul dintre designerii noştri va veni la sediul companiei pentru a se asigura că aranjamentele arată fresh, înlocuind florile care nu mai sunt proaspete.

aranjament floral

Deoarece aranjamentele noastre sunt apreciate şi peste tot pe unde mergem se creeaza legături de prietenie, am adăugat un alt beneficiu acestui abonament corporate: angajaţii companiilor care au abonament, beneficiază de discount-uri speciale la aranjamente florale pentru evenimentele lor private (aniversări, nunţi, botezuri, petreceri etc).

În mediul online suntem uşor de găsit, atât pe site-ul oficial, cât și pe Facebook sau Instagram.

Dar nouă ne place să facem bucurii offline, aşa că aşteptăm cu nerăbdare să ne contactaţi şi să ne puneţi creativitatea la încercare!

 

Dima Trofim, despre perioada de doliu: "Am trecut cu foarte mare greutate"

Dima Trofim, despre perioada de doliu: "Am trecut cu foarte mare greutate"