Organizatorii Festivalului de Film de la Cannes interzic selfie-urile pe covorul roşu

De Oana Savin pe
Organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au decis ca începând de anul acesta să interzică selfie-urile pe covorul roşu întrucât acestea conduc la o "dezordine inoportună", a anunţat directorul festivalului, Thierry Frémaux.

Frémaux a declarat că „spectatorii nu vor mai avea voie să facă selfie-uri pe covorul roşu”, aducând ca argument ”dezordinea inoportună care se creează” pe scările de la intrare.

Totodată, în anul 2015, delegatul general al festivalului anunţase deja că vor fi interzise selfie-urile pe celebrele scări, catalogând selfie-urile ca fiind o practică „ridicolă şi grotească”.

Jurnaliştii nu vor mai viziona filmele în matineu

Festivalul de Film de la Cannes va aduce câteva elemente de noutate precum proiecţii în avanpremieră pentru jurnalişti şi mai multe dezbateri pe tema locului femeilor în industria filmului. Astfel, presa va viziona filmele din selecţia oficială în acelaşi timp cu premiera mondială din timpul serii şi nu înainte. În felul acesta, „suspansul va fi total”, a declarat Thierry Frémaux pentru Variety.

Citeşte şi: Lungmetrajul „Nu mă atinge-mă” de Adina Pintilie a câștigat Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin

Tot mai multe femei pe platourile de filmare

Cât despre selecţia filmelor realizate de femei, directorul festivalului a afirmat că în 2018, aceasta este „deasupra mediei”, cu un procent de 23% faţă de anul trecut.

„Sunt din ce în ce mai multe femei care fac filme, care studiază filmul, în universităţi, pe platourile de filmare. Jane Campion rămâne singura femeie care a câştigat Palme d’Or, dar sper că vom avea şi o altă femeie director care o va succede”, a spus Frémaux.

Anul acesta, Festivalul de Film de la Cannes va avea loc între 8 şi 19 mai, iar preşedinta juriului va fi actriţa Cate Blanchet.

Citeşte şi: Actrița Cate Blanchett, aleasă președintele juriului Festivalului de la Cannes 2018

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro